Bănci și Asigurări

Prima casă se extinde şi pentru românii care muncesc în străinătate

Prima casă se extinde şi pentru românii care muncesc...

Autor: Andra Oprescu, Ciprian Botea

07.10.2014, 00:00 360
Românii care muncesc în străinătate vor putea să-şi cumpere o locuinţă în ţară printr-un credit Prima casă după ce guvernul a decis să extindă programul şi pentru cetăţenii care locuiesc momentan în străinătate. Plafonul garanţiilor acordate pentru acest segment este de 25 milioane de lei până la finalul anului. Practic, cu aceste garanţii pot fi acordate credite de 50 milioane de lei, respectiv circa 250 de împrumuturi, luând în calcul valoarea medie a unui ipotecar Prima casă. Plafonul este destinat persoanelor cu cetăţenie română care locuiesc în străinătate şi au permis de şedere şi de muncă, eliberate de autorităţile statului în care lucrează. Plafonul de 25 milioane de lei a fost alocat din plafonul rămas nealocat şi/sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul programului Prima casă. Programul Prima casă a fost implementat începând cu a doua jumătate a anului 2009 , iar până în prezent au fost acordate 124.000 de credite. Valoarea medie a finanţărilor accesate în cadrul programului este de echivalentul a 38.000 de euro.
 
De anul trecut, creditele Prima casă se vând exclusiv în lei. La nivel agregat, creditele ipotecare în lei au ajuns la 6,5 miliarde de lei în august, de trei ori peste nivelul de anul trecut. Creşterea tot mai mare de la o lună la alta a fost susţinută de scăderea dobânzilor, aflate în acest moment pe acelaşi palier cu cele la euro, dar şi de trecerea programului Prima casă exclusiv la varianta în lei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO