Bănci și Asigurări

Pentru prima oară de la înfiinţarea din 2008 încoace, sistemul de pensii private din România (Pilon II plus Pilon III) sparge pragul de 100 de miliarde de lei active şi ajunge la un nou maxim istoric. Circa 96 mld. lei sunt activele fondurilor obligatorii Pilon II iar restul la fondurile facultative

Pentru prima oară de la înfiinţarea din 2008 încoace,...

Autor: Liviu Popescu

23.01.2023, 13:52 2154

Sistemul de pensii private din România, format din Pilonul II – fondurile private obligatorii la care contribuie câteva milioane de salariaţi români cu o parte din venitul brut lunar, şi Pilonul III – fonduri private facultative la care contribuie câteva sute de mii de români cu o sumă decisă de ei înşişi, a spart pragul de 100 de miliarde de lei active (20 mld. euro).

Astfel, la decembrie 2022, cele mai recente date de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), activele fondurilor de pensii Pilon II erau de 96,4 mld. lei, iar cele facultative Pilon III de 3,6 mld. lei, ceea ce înseamnă un total de 100,052 miliarde de lei. Este pentru prima oară când este spart pragul de 100 mld. lei de la înfiinţarea acestui sistem din 2008 încoace.

Spre comparaţie, la noiembrie 2022 valoarea totală a activelor (P2 plus P3) era de 99,2 mld. lei, la iunie 2022 de 90,6 mld. lei, la decembrie 2021 de circa 93 mld. lei. Astfel, în pofida unui an 2022 extrem de dificil pentru investitori, cu scăderi abrupte pe titluri de stat şi pe piaţa de capital, pensiile private au ajuns prin prisma activelor la un maxim istoric record.

Activele P2 au urcat în 2022 de la circa 89 mld. lei la aproximativ 96,4 mld. lei. Aproximativ 11 mld. lei au fost viramentele românilor în anul 2022.

ZF a scris recent, pe baza calculelor Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat (APAPR), că randamentul mediu anual al Pilonului II de la lansarea din 2008 încoace este de 7,16%, faţă de o rată medie a inflaţiei de 4,19%. În 2022 fondurile au închis pe minus pentru prima oară de la înfiinţare.

Un român cu salariul mediu pe economie, în fiecare an din 2008 încoace, şi care a contribuit lună de lună cu o parte din venitul brut lunar la un fond Pilon II de lansarea siste­mului de pensii private în România, din mai 2008, şi până la decembrie 2022, are un câştig net de comisioane de 5.900 de lei, comparativ cu 2.600 de lei cât ar fi avut dacă ar fi mers spre depozite bancare, potrivit unei analize a Asociaţiei Pensiilor Admi­nistrate Privat (APAPR).

„În cei 15 ani, suma contribuţiilor brute virate în Pilonul II ajunge la 22.406 lei, în timp ce suma acumulată (media tuturor fondurilor) se ridică la 28.305 lei. Diferenţa o reprezintă un câştig mediu de 5.900 lei, net de toate comisioanele, mai mult decât dublu faţă de actualizarea contribuţiilor brute doar cu inflaţia şi net superior acumulării prin depozite bancare sau cumpărarea monedei euro“, potrivit Asociaţiei. În 15 ani, fondurile au făcut plăţi de 1,1 mld. lei către 88.200 de participanţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO