BRD, a doua bancă locală după active, a afişat în oferta sa timp de trei zile un produs de credit imobiliar pe 30 de ani cu dobândă fixă standard de 6% pe an, iar pentru clienţii cu cont de salariu dobânda a fost de 5,7% pe an. Comparativ, pentru un credit cu dobândă variabilă costul efectiv porneşte de la aproximativ 4,5% pe an în prezent.
Astfel, pentru un credit imobiliar standard de 180.000 de lei (40.000 de euro), dobânda anuală efectivă (DAE) este de 6,77%, iar prima rată este de 1.160 de lei. Suma totală de rambursat este de circa 408.000 de lei. Pentru creditele ipotecare în euro pe 30 de ani, banca a afişat oferte cu dobânzi nominale standard de 5,2%.
Creditele imobiliare cu dobândă fixă sunt produse obişnuite pe pieţele occidentale dezvoltate, dar pe piaţa locală băncile oferă în varianta standard dobânzi fixe doar în primii ani de contract. Cea mai lungă perioadă iniţială este de zece ani şi este oferită de BCR, tot cu dobândă în jur de 6% pe an. Creditele cu dobânzi variabile pornesc în prezent de la dobânzi efective de 4,5% pe an, ceea ce înseamnă la un credit de 180.000 de lei pe 30 de ani o rată lunară iniţială de 840 de lei şi un cost total de 324.000 de lei. În cazul acestor credite, clienţii sunt însă expuşi fluctuaţiilor dobânzilor pe piaţa monetară, care aşa cum a arătat-o experienţa ultimilor ani nu sunt de neglijat, chiar şi în condiţiile unei tendinţe susţinute de reducere a ratelor.