Indicatorul Robor cu scadenţa la trei luni, în funcţie de nivelul căruia se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a ajuns astăzi la 0,85% pe an, în urcare cu 12% faţă de şedinţa precedentă. Astfel costul leilor a ajuns la maximul ultimelor cinci luni, impactat probabil de decizia britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, un eveniment unic pentru Blocul european.
Băncile calculează dobânda pentru un credit în lei cu dobândă variabilă în funcţie de nivelul Robor la trei luni la care adaugă o marjă de 2-3 puncte procentuale pentru creditele ipotecare şi de 8-12 puncte procentuale pentru creditele de consum.
Pentru creditele acordate prin programul Prima casă, marja dobânda se calculează în funcţie de Robor la trei luni plus o marjă de 2%.
O creştere de 0,10 puncte procentuale a costului creditelor într-o singură zi înseamnă practic o scumpire de 10 lei pe lună pentru un credit Prima casă de valoare medie (180.000 de lei).