Producătorul român Braiconf a primit o finanţare de 400.000 euro de la Raiffeisen Bank, garantată de EximBank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, fondurile urmând să fie folosite pentru a acoperi plăţile companiei către furnizori, salarii, taxe către bugetul de stat şi de asigurari sociale.
„Acest pachet de finanţare ne sprijină într-un moment foarte important pentru companie şi va fi folosit pentru desfăşurarea activităţii noastre în conditii optime. Cu o istorie de 70 de ani, Braiconf implementeaza acum o nouă strategie a promovarii mărcii sale pe termen lung, menită să reflecte adevărata valoare a produselor pe care le oferim pe piaţă. Avem planuri ambiţioase, prin care vrem să aducem marca Bariconf în secolul 21, într-un sector cum este industria textilă, în conditiile extraordinare pe care le traim. Am traversat un an plin de provocări, iar una dintre cele mai mari preocupari ale noastre a insemnat siguranţa resursei umane şi, totodată, implementarea noii strategii pe mai multe segmente ale business-ului, de la componenta de retail, până la linia de produse 100% româneşti”, a declarat Silviu Dumitrache, Preşedinte Braiconf.
Fabrica de la Brăila are o istorie de 70 de ani şi o producţie anuală de peste 800.000 cămăşi pentru mărci precum Braiconf, Eton, Porsche, Cartier, Harmont&Blane, Hermes, Kenzo, LVMH şi alţii.
În adunarea generală din 12 aprilie, acţionarii companiei au aprobat un program de investiţii de 8,7 milioane euro pentru relocarea producţiei şi a birourilor intr-o clădire nou construită, sau una modernizata/renovată, pentru achiziţia de echipamente şi utilaje. De asemenea, Braiconf vrea să vândă terenul şi fabrica actuală şi să relocheze producţia într-un nou sediu.
Compania a încheiat anul 2020 cu pierderi de 4,5 mil. lei, la fel ca în 2019, în timp ce veniturile s-au diminuat cu 14% la 36,3 mil. lei.
Producătorul a raportat în primul trimestru din 2021 o pierdere de 825.462 lei, faţă de rezultatul net de 927.272 lei înregistrat în T1/2020, în timp ce afacerile s-au cifrat la 4,3 mil. lei, în scădere cu 56%.
Braiconf este controlată în proporţie de 42,15% Industries Benjamin, care la rândul său are în acţionariat pe Main Urban SRL (controlată de antreprenorul Ştefan Constantin), dar şi pe Silviu Bogdan Dumitrecu, preşedintele Braiconf. De asemenea, compania Electroarges Curtea de Argeş deţine 26% din acţiuni.
Compania are 18 milioane de lei capitalizare, iar de la începutul anului, acţiunile sale se tranzacţionează în scădere cu 9%.