Bănci și Asigurări

Profitul ING Bank România a scăzut cu 6% în primul semestru, la 155 milioane de lei

Profitul ING Bank România a scăzut cu 6% în primul semestru, la 155 milioane de lei

Autor: Marius Oncu

05.08.2015, 10:39 566

ING Bank România a înregistrat în primul semestrul al anului o creştere semnificativă a creditării, portofoliul de împrumuturi ajungând la 12,65 miliarde lei, în urcare cu 24% faţă de primul semestru al anului trecut, se arată într-un comunicat al băncii.

Creşterea creditării a determinat un avans al veniturilor de 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acestea atingând 487 milioane lei în primele şase luni din 2015.

Cota de piaţă în creditare a avansat la 5,4% în primul semestru, de la 4,2% în acceaşi perioadă a anului anterior, iar cota de piaţă pe segmentul fondurilor atrase s-a ridicat la 6,5%, comparativ cu 5,5% în primele şase luni ale anului trecut.

Investiţiile în dezvoltarea soluţiilor tehnologice dedicate clienţilor şi în eficientizarea operaţională a platformelor IT au determinat o creştere a costurilor totale cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, notează instituţia de credit.

Raportul costuri/venituri s-a menţinut constant faţă de primele şase luni de anul trecut, situându-se la acelaşi prag de 57%.

"Această stabilitate se datorează politicii de monitorizare atentă a costurilor operaţionale în condiţiile de creştere a volumului de activitate şi creşterii veniturilor nete, în pofida diminuării continue a ratelor de dobândă de referinţă", se arată în comunicatul ING Bank.

Creşterea cotei de piaţă în creditare a fost susţinută de un avans accelerat al creditării în lei, cu 90% mai mare faţă de acceaşi perioadă a anului trecut. Din total portofoliu, ponderea creditelor în lei a urcat la 54% în primele şase luni din acest an, faţă de 45% primul semestru al anului 2014.

Fondurile atrase au crescut de asemenea la 15,94 miliarde lei, cu 22% mai mult faţă de primul semestru al anului trecut, evoluţie datorată, în principal, creşterii fondurilor atrase de la clienţii commercial banking şi retail.

"ING Bank România a avut o creştere sustenabilă în această jumătate de an, atât în ceea ce priveşte volumul de activitate cât şi în privinţa portofoliului de clienţi. (...) Anul acesta vom continua să ne concentrăm pe zona digitală şi să dezvoltăm produse şi servicii ce reprezintă mai mult decât soluţii bancare şi care pot aduce valoare adaugată în viaţa de zi cu zi a clienţilor noştri", a declarat directorul general al ING Bank România, Michal Szczurek.

Grupul olandez ING, care deíne banca din România, a raportat pentru trimestrul al doilea un profit net de 1,36 miliarde de euro, în urcare cu 27% faţă de aceeaăi perioadă a anului precedent.

AFACERI DE LA ZERO