Bănci și Asigurări

Profitul net consolidat al UniCredit Bank a crescut cu 14,3% în primele nouă luni, la 183,6 mil. lei

Profitul net consolidat al UniCredit Bank a crescut cu...

Autor: Marius Oncu

12.11.2015, 16:20 383

Profitul operaţional a fost de 549,6 milioane de lei (123,8 milioane euro), în condiţiile în care veniturile operaţionale consolidate s-au ridicat la 1,13 miliarde de lei (254,8 milioane euro), iar cheltuielile operaţionale la 581,9 milioane de lei (131 milioane euro), potrivit unui comunicat al băncii.

Rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii este de 7,8%, iar rentabilitatea activelor de 0,8%, raportul înregistrat între costuri şi venituri fiind de 51,4%. Rata de solvabilitate individuală s-a situat la un nivel confortabil faţă de minimul reglementat, atingând 14,49% în septembrie 2015.

Abordarea grupului cu privire la risc rămâne una prudentă, nivelul cheltuielilor cu provizioanele aferente creditelor fiind în septembrie de 326,8 milioane de lei, rata de acoperire cu provizioane a creditelor din bilanţ de 9,04%, iar costul riscului anualizat de 2,02 puncte procentuale. Rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligaţiilor din credite, s-a situat la 16,18%.

La aceeaşi dată, volumul activelor consolidate totaliza 31,5 miliarde de lei (7,1 miliarde euro). Expunerea bilanţieră a portofoliului de credite era de 23,7 miliarde de lei (5,4 miliarde euro), în creştere cu 4% faţă de finalul anului 2014. În acelaşi timp, depozitele atrase au ajuns la nivelul de 14,9 miliarde de lei (3,4 miliarde euro), în scădere cu 6,4%.

"În primele nouă luni din 2015 am obţinut creşteri de 7,2% pentru portofoliul de credite în segmentul corporate şi 2,4% în zona de întreprinderi mici şi mijlocii. Totodată, în condiţiile în care cererea se revigorează, în paralel cu consolidarea poziţiei puternice pe segmentul de IMM şi companii de talie medie, am accelerat şi activitatea în segmentul de retail, cu obiectivul de a ne majora treptat cota de piaţă", a declarat în comunicat Răsvan Radu, country chairman UniCredit în România şi CEO al UniCredit Bank.

Individual, UniCredit Bank a înregistrat în primele nouă luni din 2015 venituri operaţionale de 933,7 milioane de lei, în scădere cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, comparativ cu o scădere mult mai abruptă a pieţei.

Cheltuielile operaţionale aferente aceleiaşi perioade au fost de 500 milioane de lei, în scădere (2,4%) faţă de nivelul din anul trecut, conducând la un raport cost-venituri de 53,5%.

Banca a încheiat primele nouă luni din 2015 cu un profit net de 151,6 milioane de lei, în creştere cu 27,1% faţă de aceeaşi periodă din 2014. Costul riscului anualizat este de 1,87 puncte procentuale, rata de acoperire cu provizioane a creditelor reprezintă 8,94%, iar rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligaţiilor din credite, este de 16,37%.

La nivelul lunii septembrie, volumul activelor era de 27,7 miliarde de lei, cu 3,5% mai mic faţă de finalul anului 2014.

Valoarea brută a portofoliului de credite a atins 19,6 miliarde de lei, în creştere (cu 3,8%) faţă de sfârşitul lui 2014, în vreme ce depozitele au fost de 15,1 miliarde de lei, în scădere cu 7,1% comparativ cu acelaşi moment. Raportul credite-depozite calculat individual pentru bancă a fost de 129,9% la nivelul lunii septembrie 2015.

Situaţiile financiare consolidate sunt pregătite în conformitate cu standardele IFRS adoptate de Uniunea Europeană.

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu reţeaua cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est şi una dintre cele mai importante din Europa. UniCredit Bank deserveşte mai mult de 580.000 de clienţi. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO