Bănci și Asigurări

Programul de stimulente al BCE generează profit pentru contribuabilii zonei euro

Programul de stimulente al BCE generează profit pentru...

Autor: Catalina Apostoiu

20.02.2017, 00:00 309

Programul de achiziţii masive de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene a avut cel puţin un beneficiu pentru contribuabilii zonei euro: a generat profit, scrie Financial Times. 

Potrivit ultimului set de rezultate financiare anuale, profiturile totale ale BCE au atins 1,19 miliarde de euro anul trecut, câştigurile din dobânzile legate de activele achiziţionate ca parte a programului de relaxare cantitativă (QE), program lansat ân martie 2015, ridicându-se la peste 1 miliard de euro. Germania, care a exprimat cele mai vehemente critici faţă de QE, va primi cea mai mare parte din profituri pentru că banca centrală a ţării, Bundesbank, este cel mai mare acţionar al BCE.

Profiturile urmează a fi transferate către băncile centrale ale celor 19 state membre ale zonei euro. Acestea au achiziţionat până acum, obligaţiuni guvernamentale, corporative şi acoperite de aproximativ 1.500 miliarde de euro în cadrul QE, al cărei obiectiv este impulsionarea creşterii economice şi inflaţiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO