Bănci și Asigurări

Ce prevede proiectul de lege de amânare a plăţii ratelor la bancă: Persoanele fizice şi firmele trebuie să dovedească că au fost afectate de creşterea preţurilor, amânarea se face pentru maximum 9 luni, funcţionează doar pentru creditele la care nu există restanţe în ultimele 6 luni

Ce prevede proiectul de lege de amânare a plăţii...

Autor: Roxana Rosu

20.06.2022, 16:23 1765

Persoanele fizice şi firmele afectate de criză vor putea solicita amânarea la plată a creditelor pe o perioadă limitată de până la 9 luni, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.

Proiectul de act normativ are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderilor mici şi mijlocii, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoane juridice.

”În contextul în care, pe fondul unei creşteri accelerate a preţurilor pentru produsele energetice şi, implicit, a cheltuielilor cu utilităţile înregistrate la nivel companiilor şi gospodăriilor, ne confruntăm concomitent şi cu criza generată de invazia militară a Rusiei în Ucraina, pentru limitarea riscurilor de majorare a restanţelor faţă de furnizori, stat şi bănci şi încetinirea fluxurilor monetare din economie, cauzate de manifestarea unei crize temporare de lichiditate la nivelul debitorilor, cu efecte negative asupra întregii activităţi economice, este necesară intervenţia statului în vederea protejării interesului general public prin amânarea la plată pe o perioadă determinată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor acordate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare unor anumite categorii de debitori”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului.

Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni.

Vezi aici textul integral al proiectului

Potrivit proiectului, persoanele fizice trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

În situaţia debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înfiinţaţi cu mai puţin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare.

Declaraţia trebui să mai conţină angajamentul de a nu distribui/plăţi dividende şi de a nu acorda sau rambursa credite către acţionari pe perioada aplicării facilităţii de amânare la plată cu excepţia întreprinderilor publice aşa cum sunt definite în Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi faptul că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social.

De asemenea, creditorii trebuie să se asigure că respectivii debitori nu au înregistrat incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăţi în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării precum şi că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit situaţiilor financiare anuale la 31.12.2021.

Debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată şi pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluţie/ un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanşare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin.

Debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, nu trebuie să se afle în insolvenţă/incapacitate de plată la data solicitării amânării la plată şi nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor.

Proiectul de act normativ precizează că au fost identificate aproximativ 43.000 de companii (reprezentând 6% din numărul de firme active în anul 2020, respectiv 5% din cifra de afaceri agregată şi 8 la sută din totalul salariaţilor) cu o pondere a cheltuielilor cu utilităţile mai mare de 5% în totalul costurilor de producţie, considerate a fi cele mai vulnerabile şi prezentând risc ridicat în contextul creşterilor de preţuri de pe piaţa energiei.

Totodată, creşterile preţurilor la energie determină la nivelul populaţiei majorarea cheltuielilor cu utilităţile precum şi, ca efect de runda a doua, creşterea cheltuielilor curente, de exemplu ca urmare a sporirii preţurilor la alimente

 În data de 4 martie, indicele preţurilor la alimente (FFPI) al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a înregistrat cel mai înalt nivel aferent lunii februarie,  în termeni reali, depăşind nivelul din anul 1974. Indicele FFPI urmăreşte modificarea lunară a preţurilor internaţionale ale unui coş de mărfuri alimentare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO