Bănci și Asigurări

Provizioanele mari aduc a doua pierdere trimestriala la rand pentru Bancpost

Provizioanele mari aduc a doua pierdere trimestriala la rand pentru Bancpost

Bogza: Rezultatele financiare ale bancii au fost afectate de cresterea provizioanelor pentru riscul de credit si de cresterea costului resurselor

01.06.2009, 00:00 84

Grecii de la Eurobank EFG, actionarul majoritar al Bancpost, au anuntat ca operatiunile locale au generat o pierdere de 4,1 mil. euro in primul trimestru, fata de un profit de peste 10 mil. euro in aceeasi perioada a anului trecut.

Si in trimestrul patru din 2008 grecii inregistrasera o pierdere neta de circa opt milioane de euro in Romania.
"Rezultatele financiare ale bancii au fost afectate in primul trimestru de doi factori: cresterea provizioanelor pentru riscul de credit si cresterea costului resurselor, pe care Bancpost nu l-a trecut integral asupra clientilor. Am considerat ca in aceasta perioada clientii se confrunta oricum cu destule probleme si nu am vrut sa le facem greutati suplimentare", a comentat Mihai Bogza, presedinte si director general al Bancpost. El a subliniat ca rezultatul anuntat de Eurobank se refera la toate subsidiarele din Romania (Eurobank mai opereaza inca 9 companii financiare, dezvoltate in jurul Bancpost), dar nu a oferit mai multe detalii privind operatiunile individuale ale bancii. Rezultatele sunt calculate in conformitate cu standardele internationale de raportare financiara (IFRS).
Bancpost ramane astfel singura banca din top zece care inregistreaza pierderi, in timp ce restul jucatorilor au anuntat profituri, unii marcand chiar cresteri semnificative. Totusi, oficialii BNR au subliniat ca, potrivit standardelor locale de contabilitate (RAS), sistemul bancar a inregistrat o pierdere neta. Rezultatele calculate conform RAS sunt acum mai slabe decat cele raportate in IFRS, in conditiile in care reglementarile locale privind cerintele de provizionare sunt mult mai dure. Cu doua exceptii (BRD si Banca Transilvania, care sunt listate la Bursa si fac raportari in RAS), celelalte banci au publicat rezultate conform IFRS.
Eurobank consemneaza o imbunatatire a castigului obtinut din operatiuni, care a urcat la 33,6 milioane de euro, cu 29% peste cel obtinut in perioada similara din 2008. Diferenta pana la pierderea neta a fost generata in principal de cheltuielile cu provizioanele constituite.
Veniturile din operatiuni (castiguri nete din dobanzi, comisioane si operatiuni pe pietele financiare) au urcat cu 7%, pana la 79,1 mil. euro. Totodata, cheltuielile operationale au fost reduse cu 2 milioane de euro, pana la 45,5 mil. euro.
In primul trimestru Bancpost a inghetat extinderea retelei teritoriale, care a stagnat la 293 de unitati de retail si 19 centre dedicate clientilor corporate. De altfel, intr-un interviu acordat recent ZF, Bogza spunea ca se va pune accent pe diminuarea costurilor, inclusiv a celor salariale.
Activele grupului Eurobank din Romania au inregistrat o crestere marginala, situandu-se in martie la putin peste 6 mld. euro. Totusi, creditele acordate clientelei au coborat cu 5% in primele trei luni ale anului, pana la 3,75 mld. euro. Si depozitele atrase de la clientela au inregistrat o scadere usoara, cu 2%, ajungand la 2,35 mld. euro in martie. O parte din credite sunt insa inregistrate in bilanturile altor unitati ale grupului Eurobank, astfel ca Bancpost a ajuns inca de anul trecut sa aiba depozite in bilant mai mari decat creditele acordate.
Grecii de la Eurobank au mai inregistrat pierderi in primul trimestru si in Polonia (11 mil. euro) si in Urcaina (18 mil. euro), care au depasit cumulat profiturile obtinute in Bulgaria, Serbia, Cipru si Turcia.
 
Un grec numit prim-vicepresedinte al Bancpost
 
Boardul executiv al Bancpost va cuprinde o noua pozitie, de prim-vicepresedinte executiv, care va fi ocupata de Dimitrios Damkalidis. Nominalizarea pentru ocuparea acestui post a fost facuta de Eurobank, in calitate de actionar majoritar, cu 84% din actiuni. Damkalidis, in etate de 66 de ani, a primit deja votul actionarilor si va detine si o pozitie de membru in Consiliul de Administratie al Bancpost. El trebuie sa obtina si avizul Bancii Nationale inainte de a-si putea exercita pe deplin atributiile. Dupa aceasta numire, in conducerea executiva a Bancpost, mai raman doi romani - Mihai Bogza (director general si presedinte al Consiliului de Administratie) si Cristian Petrec (vicepresedinte executiv).
Michael Ionidis si Kyriakos Xydis detin posturi de vicepresedinte executiv.
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO