Bănci și Asigurări

Provocările resimţite de bănci în vremea exploziei tehnologiei, dezbătute la iCEE.fest: UPGRADE 100

Provocările resimţite de bănci în vremea exploziei...

Autor: Razvan Tupa

30.05.2019, 11:17 34

Cât de pregătite sunt băncile şi sistemul financiar pentru transformările provocate de explozia tehnologiei şi a utilizării Internetului? Singularity University, BCR, Revolut, Pay.UK, TransferGO şi nu numai dezbat subiectul la Bucureşti, anunţă organizatorii iCEE.fest: UPGRADE 100 într-un comunicat.

”Reprezintă criptomonedele viitorul? Ce se mai aude de Bitcoin? Ce trebuie să faci cu banii tăi în viitorul apropiat? Ce s-a schimbat în zona FinTech în ultimul an?”, întreabă organizatorii evenimentului programat la jumătatea lunii iunie, într-un text remis MEDIAFAX.

Sunt doar câteva dintre întrebările care îşi vor găsi răspuns în cadrul iCEE.fest: UPGRADE 100, festivalul cunoscut pentru că aduce în România toate marile companii globale din digital, încă din 2012.

Anul acesta, peste 150 de speakeri, experţi şi autori ai unor lucrări importante din domeniul transformărilor provocate de Internet şi de noile tehnologii vor prezenta în cadrul festivalului, care va avea loc în Bucureşti, pe 13 şi 14 iunie, adică în mai puţin de 2 săptămâni.

Printre alţii, şi Salim Ismail, co-fondator al “Singularity University” – invitat special în acest an la festival – va expune în cadrul unei prezentări complexe impactul pe care tehnologia îl va avea şi în ce numim azi bani, bănci, sistem monetar.

Agenda UPGRADE 100 cuprinde nu mai puţin de 11 linii distincte de conţinut, iar FINTECH & eMONEY va aduce în faţa publicului atât reprezentanţi ai băncilor cât şi experţi şi fondatori de companii ce performează la nivel global în acest domeniu.

Una dintre cele 8 scene ale festivalului UPGRADE 100 va fi dedicată, pentru o zi, contentului Fintech & emoney.

Astfel, în prima zi de iCEE.fest: UPGRADE 100, pe Focus Stage 2, sunt programate: o sesiune cu prezentări ale unor experţi în domeniu, un workshop dedicat capcanelor din zona Fintech şi o sesiune de Q & A alături de reprezentanţi ai unor companii care dictează trendul atunci când e vorba despre cum ne punem la adăpost, ne investim sau ne cheltuim banii.

Sesiunea 1, intitulată Blockchain, Fintech şi Viitorul Banilor beneficiază de intervenţii ale specialiştilor. Co-fondator & Board Director @ FintechOS, Sergiu Negut arată cât de rapid poate creşte o afacere folosind metode Fintech iar Irina Scarlat, Country Manager Romania @ Revolut ne va împărtăşi din secretele companiei care la începutul anului adunase peste 150k clienţi în România.

Despre o nouă era în zona efectuării plăţilor vorbeşte Mihai Dragan, Fondator @ Oveit, în timp ce Louise Beaumont, Chair, Advisor, Angel Investor @ techUK, Pay.UK va deschide discuţia depre open banking.

Vor mai susţine prezentări Marian Ignat, Executive Director, Digital Banking Division @ BCR – despre impactul pe care aplicaţia George si tehnologia o are în business-ul celei mai mari bănci din România, Aviv Lichtigstein, CEO & Fondator @ 101 Blockchains şi Marius Nedelcu, Head of Growth @ TransferGO.

De asemenea, Bartosz Golba, Head of Wealth Management la Global Data, va susţine un keynote despre datele care arată schimbările care vor perturba sistemul financiar în următorii ani.

Workshopul "Posibile cauze pentru care metodele Fintech nu funcţionează şi cum le putem evita" este susţinut alături de Greg Watts, Fondator @ Demand Creation Partners. Cele 5 puncte absolut necesare pentru a-ţi creşte afacerea Fintech este topicul de plecare al acestei discuţii, la care vor participa speakerii din panel.

Pe site-ul UPGRADE 100 se găsesc detalii, studii de caz spectaculoase şi un preview a ce va fi pe scena festivalului care va avea loc în Bucuresti, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, în 13 şi 14 iunie.

iCEE.fest: UPGRADE 100, cel mai amplu festival de acest tip care a avut loc vreodată în ţara noastră şi în regiune dedicat transformărilor provocate de Internet şi noilor tehnologii, are loc la Bucureşti în 13 şi 14 iunie, pentru al optulea an consecutiv.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO