Bănci și Asigurări

PwC: Băncile tradiţionale vor trebui să scadă costurile cu 25-50% în următorii 3-5 ani pentru se menţine eficiente şi relevante, în faţa concurenţei făcute de finanţatorii non-bancari

PwC: Băncile tradiţionale vor trebui să scadă costurile cu 25-50% în următorii 3-5 ani pentru se menţine eficiente şi relevante, în faţa concurenţei făcute de finanţatorii non-bancari

Autor: Roxana Rosu

19.10.2020, 10:20 553

Băncile tradiţionale trebuie să-şi reconsidere strategiile pentru a face faţă competiţiei din partea finanţatorilor non-bancari , în condiţiile în care rolul lor de a finanţa economia este tot mai ameninţat de furnizorii alternativi de capital (instituţii nefinanciare), arată un raport realizat de PwC la nivel global.

Studiul estimează că în perioada post pandemie contribuţia acestor jucători netradiţionali va creşte, după ce, în ultima decadă, am asistat la o inversare a trendurilor.

Un semn al acestei schimbări este că împrumuturile în dolari acordate de către instituţiile nefinanciare au depăşit ritmul de creştere al creditorilor tradiţionali. Astfel, finanţarea oferită de instituţii nefinanciare a înregistrat o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 2,3%, semnificativ mai mare decât cea înregistrată de instituţiile de creditare tradiţionale, de 0,6%.

În 2019, instituţiile nefinanciare - inclusiv fondurile private de capital şi fondurile suverane - au acordat împrumuturi în valoare de 41 de miliarde de dolari, comparativ cu 38 de miliarde de dolari acordate de creditorii tradiţionali.

”Deşi industria serviciilor financiare s-a descurcat bine în condiţiile pandemiei, probabil că va fi cel mai puternic afectată de efectele de ordin secund. Pierderea locurilor de muncă, închiderea afacerilor, creşterea datoriei şi volatilitatea pe pieţe din cauza pandemiei şi a efectelor sale împreună cu ratele scăzute ale dobânzilor vor fi resimţite negativ în întreaga economie reală în anii următori. Provocarea pentru industria serviciilor financiare constă în modul în care este capabilă să navigheze în acest mediu dificil, echilibrând în acelaşi timp reducerea costurilor şi investiţiile”, a arătat Diana Coroabă, Partener şi Liderului Departamentului de Servicii Financiare PwC România.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO