♦ Asigurările de locuinţe facultative nu pot fi achiziţionate fără o poliţă de asigurare obligatorie PAD ♦ La finalul primelor nouă luni din 2025, volumul subscrierilor pentru poliţele PAD ajunsese la 217 mil. lei, cu peste 2,3 milioane de contracte în vigoare ♦ În ceea ce priveşte poliţele facultative de locuinţe, numărul contractelor în vigoare a ajuns la peste 1,78 milioane la finalul lunii septembrie 2025.
Asigurătorii au înregistrat un volum total al primelor brute subscrise pe zona asigurărilor de locuinţă obligatorii şi facultative de 746 mil. lei la finalul primelor nouă luni din 2025, în creştere cu 10% faţă de perioada similară a anului 2024, potrivit celor mai recente informaţii publicate în decembrie 2025 de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor din primele nouă luni din 2025.
De-a lungul utlimilor ani, marea provocare încă o reprezintă gradul de cuprindere a asigurărilor de locuinţe obligatorii, cu doar 2,3 milioane de locuinţe asigurate dintr-un fond locativ de peste 9,7 milioane. Pe total, circa 24% din locuinţele din România sunt asigurate cu o poliţă obligatorie, în timp ce 18% au şi o poliţă facultativă de locuinţă.