Bănci și Asigurări

Raiffeisen Bank a atras o finanţare de 525 mil. lei de la investitori printr-o emisiune de obligaţiuni verzi pe 5 ani, cu o dobândă anuală de 8,92%. Obligatiunile vor fi listate în paralel la Bucuresti (BVB) şi Luxembourg (LuxSE)

Raiffeisen Bank a atras o finanţare de 525 mil. lei de...

Autor: Cristina Bellu

10.06.2022, 12:13 279

Raiffeisen anunţă oficial că a atras 525 mil. lei

pe 5 ani cu o dobândă de 8,92%

Raiffeisen Bank, una dintre cele mai mari instituţii de credit din România, s-a finanţat cu 525 mil. lei de la investitori instiuţionali printr-o emisiune de obligaţiuni verzi cu o maturitate de 5 ani, şi un cupon anual fix de 8,927%, care se situează la aproximativ 0,95 puncte procentuale peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate.

ZF a scris de săptămâna trecută atât despre pregătirea pentru venirea la BVB, cât şi despre valoarea şi dobânda finanţării. Banca a anunţat vineri oficial printr-un comunicat de presă.

„Ne bucură interesul manifestat de investitorii instituţionali pentru obligaţiunile verzi, ceea ce ne arată că aspectele legate de sustenabilitate joacă un rol tot mai important

în procesul decizional de alocare a capitalului”, spune Mihail Ion, CFO şi vicepreşedinte al Raiffeisen Bank.

Obligaţiunile urmează să fie listate dual pe bursa din Luxemburg (LuxSE) şi Bucureşti (BVB) şi vor fi incluse în baza de fonduri proprii şi datorii eligibile a băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilităţii de către Banca Naţională a României.

„Fondurile atrase prin aceste emisiuni de obligaţiuni vor fi direcţionate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în noul Cadru pentru Obligaţiuni Sustenabile lansat de bancă în luna aprilie a acestui an. Pe lângă finanţările de clădiri verzi, care până în prezent au constituit cea mai mare parte din portofoliul nostru de credite verzi, pentru viitor ne aşteptăm la o dezvoltare mai accelerată a finanţărilor în zona de energie regenerabilă, agricultură sustenabilă şi economie circulară”, adaugă Romulus Mircea, director executiv managementul activelor şi pasivelor la Raiffeisen Bank.

Cu o cerere totală de peste 550 milioane lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,85 ori faţă de suma anunţată iniţial în deschiderea plasamentului privat, arată datele trasmise vineri de reprezentanţii instituţiei, potrivit cărora aceasta va fi cea de-a treia emisiune de obligaţiuni verzi a băncii şi a doua serie de obligaţiuni senior nepreferentiale.  Cristina Bellu


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO