Din creanţa totală a Raiffeisen, o sumă de aproape 2,4 mld. lei este înscrisă sub condiţia suspensivă a producerii riscului asigurat, suma devenind creanţă dacă se produce respectivul risc.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor este al doilea mare creditor potenţial al Astra, în funcţie de suma invocată sub titlul de creanţă, cu suma de 707,6 mil. lei.
BCR este al treilea mare creditor potenţial, cu o sumă de peste 200 mil. lei. Printre băncile care mai figurează în tabelul preliminar al creditorilor companiei Astra pot fi amintite CEC Bank, Banca Comercială San Paolo sau Credit Europe Bank.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale se numără printre marii creditori ai Astra, cu 176 mil. lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a deschis procedura de dizolvare a Astra Asigurări la finalul lunii august din 2015 după ce procesul de majorare a capitalului cu suma de 425 mil. lei a eşuat. La momentul deciziei de faliment în cazul Astra compania avea afaceri de circa 800 mil. lei şi 1,8 milioane de clienţi.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere a Asigurărilor a decis să respingă cererea KPMG, lichidatorul judiciar provizoriu al companiei falimentare Astra Asigurări, de a prelua constatarea şi instrumentarea dosarelor de daună ale asigurătorului, astfel că cererile de deschidere a dosarelor de daună pot fi depuse în continuare la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).
Principalele responsabilităţi ale KPMG sunt elaborarea unei strategii de lichidare a patrimoniului Astra fie prin transfer de business al portofoliilor de asigurare, fie prin vânzarea individuală a activelor.