Bănci și Asigurări

Raiffeisen ia 40 mil. euro de la FEI pentru creditarea IMM-urilor cu garanţii reduse

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Raluca Ghinea

09.01.2014, 21:22 795

Raiffeisen Bank va acorda IMM-urilor împrumuturi în lei pe termen mediu şi lung pentru capital de lucru şi investiţii, în sumă de 40 mil. euro, în baza programului JEREMIE, cu garanţii reduse şi dobândă subvenţionată, printr-un acord semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI).

„Continuarea colaborării cu FEI va susţine acordarea de împrumuturi în condiţii preferenţiale către IMM-uri, permiţându-ne să creştem capacitatea de creditare. Raiffeisen Bank va continua şi în 2014 strategia de creştere a volumului de business pe acest segment“, spune Monica Udrescu, director executiv pe segmentul IMM în Raiffeisen.

Până când va fi disponibil noul produs de creditare, poate fi accesat actualul instrument financiar în derulare sub umbrela JEREMIE, activ din aprilie 2011, prin intermediul căruia au fost acordate peste 1.500 de credite, în valoare totală de peste 110 mil. euro. FEI, controlat de Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană, susţine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finanţare. Raluca Ghinea

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO