Bănci și Asigurări

Randamentele la titlurile de stat au coborât în primul semestru la minime istorice

Randamentele la titlurile de stat au coborât în primul...

Autor: Claudia Medrega

09.07.2014, 00:05 460

Randamentele la titlurile de stat au continuat trendul descendent şi au ajuns în primul semestru la noi minime istorice atât în cazul scadenţelor mai mici de un an, cât şi pentru maturităţi de 3-15 ani.

Dacă în 2009 randamentele medii la titlurile de stat oscilau în jurul a 10%, în prima jumătate a acestui an certificatele de trezorerie cu scadenţa la şase luni au ajuns la randamente de cinci ori mai mici, respectiv 2%. Pentru titlurile cu maturitatea de un an, randamentele au coborât în primul trimestru la 2%, pentru ca la sfârşitul lunii iunie să urce uşor, la 2,5%. În cazul obligaţiunilor cu maturitatea de trei-cinci ani, Ministerul Finanţelor reuşeşte să se împrumute la mai puţin de 4%. Iar randamentele medii ajung la aproximativ 5% la titlurile cu scadenţa la 15 ani. Diminuarea costurilor la care se împrumută Trezoreria a venit pe fondul scăderii inflaţiei la minime istorice, de sub 1%, al îmbunătăţirii percepţiei de risc privind România şi al cererii în creştere pentru titlurile româneşti, cerere susţinută în principal de investitorii străini. Volumul deţinerilor de obligaţiuni de stat în lei şi euro ale străinilor a revenit în aprilie peste pragul de 5 mld. euro, iar ponderea nerezidenţilor în portofoliul intern de datorie publică a urcat la 20,3%.

Creşterea apetitului străinilor pentru titlurile româneşti a fost influenţată şi de includerea acestora în indici internaţionali ai băncilor JP Morgan şi Barclays privind pieţele emergente, ceea ce a mărit vizibilitatea instrumentelor locale de datorie publică.

În timp ce pentru stat scăderea randamentelor la titluri este o gură de oxigen, pentru bănci antrenează scăderea câştigurilor, pe care instituţiile de credit nu le pot recupera din creditare.

Nu doar randamentele plătite de stat s-au diminuat în ultimii ani, ci şi sumele împrumutate.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe piaţa internă aproximativ 22 mld. lei şi 678,7 mil. euro, iar de pe pieţele internaţionale a atras 2 mld. dolari şi 1,25 mld. euro.

Anul trecut, Ministerul Finanţelor a împrumutat 48,5 mld. lei prin emisiuni de titluri în lei pe piaţa internă, la care s-au adăugat circa 3 mld. euro şi 1,5 mld. dolari prin emisiuni de titluri în valută. Suma împrumutată de stat a scăzut cu echivalentul a 10 mld. lei faţă de anul 2012, respectiv cu 17%. Scăderea sumelor împrumutate de stat s-a reflectat şi în creşterea lichidităţii din piaţa monetară, unde dobânzile au scăzut la minime istorice.

În ultimul an, maturitatea medie a datoriei publice a crescut cu circa jumătate de an, de la 3,9 la 4,4 ani, iar intervalul ţintit pentru 2014-2016 este 4,5-6,5 ani, acest indicator evidenţiind scăderea riscului de refinanţare. Totodată, ponderea datoriei care vine la scadenţă în următoarele 12 luni a scăzut de la 24% la 19%, ţinta Finanţelor pentru următorii ani fiind 10%. Şi gradul de lichiditate a titlurilor de stat pe piaţa internă s-a dublat în ultimul an, de la 26% la aproape 59%, ceea ce se traduce printr-o creştere a încrederii în România. La sfârşitul anului trecut datoria publică a ajuns la 241,3 mld. lei, componenta în lei reprezentând 40%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO