Bănci și Asigurări

Raport CSALB la şase luni: Numărul cererilor de negociere cu băncile a crescut cu 40% an/an. 92% dintre negocierile purtate s-au încheiat cu împăcarea părţilor

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB

Autor: Cristina Bellu

20.07.2022, 10:10 99

Numărul cererilor de negociere cu băncile a crescut în primele şase luni ale anului cu aproape 40% faţă de perioada similară a anului trecut, şi au vizat, în principal, reducerea ratelor, trecerea de la ROBOR la IRCC sau încheierea proceselor din instanţă, arată o analiză a Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).

Dintre negocierile purtate, 92% s-au încheiat cu împăcarea părţilor, lucru care indică nu doar că băncile au preluat mai multe cereri ale consumatorilor, dar şi că s-a atins o maturizare a actului de negociere.

Din datele CSALB reiese că în primele şase luni ale anului, 63 de procese în instanţă au fost încheiate ca urmare a rezolvării disputelor pe cale amiabilă, faţă de cele 67 de cazuri înregistrate pe tot parcursul anului 2021.

„Băncile au devenit tot mai dispuse să ofere soluţii consumatorilor aflaţi în dificultate, atât prin intermediul cererilor acceptate spre negociere, unde avem o creştere de peste o treime, cât şi prin numărul soluţionărilor directe, fără intermedierea conciliatorilor CSALB, unde aproape că am egalat numărul înregistrat în tot anul anterior. Comparativ, nu asistăm la o evoluţie la fel de mare a numărului de cereri faţă de perioada similară a anului trecut, având o creştere de 10 procente”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB.

El consideră că ar fi de preferat să existe o tendinţă similară şi în privinţa cererilor de amânare la plată a ratelor, iar oamenii să analizeze mai atent opţiunile pe care le au înainte de a solicita o amânare.

“Costurile care se adaugă la credit după amânarea cu până la 9 luni a ratelor pot fi semnificative, mai ales dacă ne referim la primii ani din achitarea unui împrumut”, punctează Alexandru Păunescu.

În S1/2022, CSALB a înregistrat 1.335 de cereri conforme, cu aproximativ 10% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. O creştere importantă se înregistrează în cazul dosarelor de negociere. Băncile au intrat în 331 de negocieri în perioada S1/2022, cu aproximativ 100 mai multe decât în perioada similară a anului trecut, iar IFN-urile au acceptat doar două cereri spre negociere.

Cea mai mare creştere se observă în cazul înţelegerilor directe dintre bănci/IFN-uri şi consumatori.

Faţă de prima jumătate a anului trecut, înţelegerile directe (după sesizarea CSALB) au o creştere de 150%.

Cele mai multe înţelegeri directe sunt în raport cu IFN-urile (160 în S1/2022 faţă de doar 22 în S1/2021). Astfel, o treime dintre cererile adresate IFN-urilor au fost soluţionate direct de către părţi anul acesta.

Cele mai multe dintre solicitările formulate în raport cu IFN-urile (85%) au ca obiect radierea înregistrărilor din Biroul de Credit.

Cererile care au acest obiect reprezintă aproximativ 20% din totalul cererilor adresate băncilor.

(Sursa: CSALB)

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO