Bănci și Asigurări

Rata de dobândă la titlurile de stat pe scadenţă 10 ani s-a majorat cu 8,6%, până la 3,455%

Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică în cadrul Băncii Transilvania

Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică în cadrul Băncii Transilvania

Autor: Mircea Nica

01.03.2021, 00:01 56

Rata de dobândă la titlurile de stat pe scadenţă 10 ani a înregistrat o creştere cu 8,6%, până la nivelul de 3,455%, săptămâna trecută, potrivit unei analize realizate de Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică în cadrul Băncii Transilvania. Spread-ul de dobândă a crescut cu 11,5%, până la 1,605 puncte procentuale, cel mai ridicat nivel de la finalul lunii mai 2020.

„Perspectivele de ameliorare semnificativă a climatului din economia reală în trimesstrele următoare coroborate cu recalibrarea aşteptărilor investitorilor pe pieţele financiare internaţionale au determinat majorarea ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadenţă 10 ani“, potrivit analizei Băncii Transilvania.

La ultima licitaţie din luna februarie, Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de titluri scadente în ianuarie 2028. În februarie, Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu 6,8 mld. lei, însemnând cu 30,5% mai mult decât volumul programat şi cu 1,2 mld. euro peste volumul programat de 400 mil. euro de pe piaţa internă.

În prima săptămână din luna martie, Ministerul Finanţelor a programat o licitaţie cu titluri scadente în iunie 2023 în valoare de 460 mil. lei. De asemenea, pentru martie, Ministerul Finanţelor a planificat licitaţii pe piaţa internă în volum de 3,9 mld. lei, din care 400 mil. lei prin certificate pe 12 luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO