Bănci și Asigurări

Rata dobânzii la titlurile de stat la 10 ani a revenit pe creştere şi a ajuns la maximul din martie

 Rata dobânzii la titlurile de stat la 10 ani a revenit...

Autor: Roxana Rosu

14.05.2021, 13:57 383

Dobânzile la titlurile de stat din România au urcat în această săptămână pe fondul evoluţiilor de pe pieţele financiare internaţionale şi ştirile interne, ajungând pe scadenţa la 10 ani la maximul de la începutul lunii martie.

Evoluţia este convergentă cu cele din SUA şi Germania, a comentat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

Astfel, rata de dobândă la titlurile de stat pe scadenţa 10 ani a crescut cu 8.2%, la 3.245% (plus 9.4% ytd).

Spread-ul de dobândă s-a majorat cu 24.1% la 1.545 puncte procentuale, nivelul maxim din 1 martie.

În această săptămână, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 967 milioane lei prin certificate pe 12 luni şi 245 milioane lei prin titluri scadente în aprilie 2036, la costuri medii anuale de 1.90%, respectiv 4.14%.

Săptămâna viitoare sunt programate licitaţii cu titluri scadente în octombrie 2030 (volum de 575 milioane lei) şi iunie 2026 (volum de 690 milioane lei)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO