Rata inflaţiei a crescut în iulie la 2,8%, faţă de 2,6% în iunie şi 2,3% în mai, a anunţat miercuri INS, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 5,5%, serviciile cu 3%, iar mărfurile nealimentare cu 0,8%.
Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 – iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%.
Comparativ cu luna iunie, în iulie, preţurile au stagnat în medie.
”Preţurile la bunuri alimentare (31.32% din coşul de consum) au scăzut cu un ritm lunar de 0.45% în iulie, evoluţie determinată de ajustarea preţurilor la fructe şi conserve din fructe şi la legume şi conserve din legume cu dinamici lunare de 1.19%, respectiv 4.40%, în contextul încorporării recoltei din acest an”, a comentat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.
Potrivit INS, de la începutul anului, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la fructe proaspete (24%), citrice (11%), fasole (12%), făină (7%), bilete de avion (17%), servicii poştale (12%).
În schimb, combustibilii s-au ieftinit cu 8%, ouăle cu 5%, iar gazele şi energia electrică cu 1-2%.
Banca Naţională a României (BNR) a scăzut săptămâna trecută prognoza de inflaţie pentru 2020 la 2,7% de la 2,8%, cât era prognoza în primăvară, iar pentru 2021 menţine estimarea de 2,5% privind rata anuală a inflaţiei. Intervalul-ţintă pentru inflaţie al BNR este de 2,5% plus/minus 1 punct procentual.
Scenariul luat în calcul de banca centrală pentru această estimare a fost fundamentat pe ipoteza menţinerii sub control a situaţiei epidemice, fără reintroducerea restricţiilor din perioada stării de urgenţă şi apoi reluarea activităţii economice.
În 2018, indicele preţurilor de consum a fost de 4,6%, iar în 2019 de 3,8%.
Conform prognozelor actualizate, Banca Transilvania estimează un ritm mediu anual de 2.9% în intervalul 2020-2022 (revizuire în jos de la 3%).