Bănci și Asigurări

Recuperatorii de la EOS KSI: Tot mai multi clienti ajung sa aiba restante la doua sau mai multe banci

Recuperatorii de la EOS KSI: Tot mai multi clienti ajung sa aiba restante la doua sau mai multe banci

George Kovacs, director general al EOS KSI Romania: Valoarea medie a restantei la credite este de peste 700 de euro in Romania, in crestere in ultimul timp.

10.04.2008, 17:01 513

Valoarea medie a restantelor inregistrate la creditele bancare a urcat la 700 de euro, iar tot mai multi clienti ajung sa intarzie cu rambursarea ratelor la doua sau chiar mai multe banci, spune George Kovacs, director general al EOS KSI Romania, unul dintre cei mai mari recuperatori de creante de pe piata locala.
Compania a recuperat anul trecut creante in valoare de 47 de milioane de euro, o treime din afaceri venind din zona bancara, in conditiile in care colaboreaza cu noua din cele mai mari zece banci de pe piata.
"Valoarea medie a restantei la credite este de peste 700 de euro in Romania, in crestere in ultimul timp. A crescut de asemenea incidenta datoriilor duble sau triple, mai exact numarul persoanelor care au datorii la doua sau mai multe banci", spune Kovaci.
Cea mai mare suma recuperata de EOS KSI Romania de la o persoana fizica a fost de 15.000 euro, in timp ce pe segmentul persoanelor juridice, restanta urca pana la aproximativ 500.000 euro.
"In prezent sunt externalizate restantele aferente cardurilor de credit, limitelor de credit si imprumuturi personale. Bancile nu externalizeaza inca activitatea de recuperare a datoriilor la creditele ipotecare pentru ca volumul acestor finantari este destul de redus", continua Kovacs.
Compania colaboreaza cu 20 de cabinete de avocatura din tara pentru etapa de executie a debitelor, una dintre cele mai dificile din cadrul procesului de colectare. Recent, EOS KSI a demarat o campanie de angajare a 100 de persoane, mizand pe intensificarea prezentei in terioriu si extinderea in orasele mari din tara.
Potrivit datelor BNR, restantele acumulate de clientii individuali la rambursarea creditelor bancare ajunsesera la 157 de milioane de euro, in crestere cu aproape 100% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Ponderea restantelor in totalul creditului de retail se mentine la niveluri reduse, in conditiile in care si soldul finantarilor inregistreaza cresteri anuale de circa 80%. Bancherii spun insa ca dupa episodul deprecierii puternice a leului din a doua jumatate a anului trecut si cresterea sensibila a dobanzilor la creditele in lei, tot mai multi clienti inregistreaza probleme la rambursarea ratelor.
Potrivit rezultatelor preliminare, compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 9 milioane de euro, recuperarea creantelor din sectorul bancar generand 35% din cifra de afaceri. "Cresterea de aproximativ 40% a cifrei de afaceri in 2007, pana la 9 milioane de euro, s-a plasat peste asteptarile noastre si a fost in principal sustinuta de cresterea volumului de datorii externalizate de sectorul bancar", afirma Kovacs.
Profitul inregistrat de companie in 2007 detine o pondere de peste 20% din cifra de afaceri, in conditiile in care nivelul de profit al companiilor care activeaza pe piata colectarii de creante este in medie de 15-20%. Pentru 2008, compania estimeaza o cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro.
Companiile de recuperare a debitelor nu primesc niciun onorariu de la clienti, ci doar un comision din suma recuperata. Acesta variaza in functie de vechimea datoriei, marimea debitului, locatia debitorului. Dobanzile atragatoare alaturi de normele relaxate practicate de banci la acordarea creditelor au urcat piata de colectare a creantelor pana la 20 de milioane de euro anul trecut, recentele majorari ale dobanzii putand domoli insa din avansul recuperatorilor de restante in 2008, apreciaza Kovacs.
Daca anul trecut avansul fara precedent al imprumuturilor a dus la cresterea numarului de restantieri, tot mai multe banci mari alegand sa externalizeze departamentele care se ocupau de recuperarea restantelor, in anul 2008 principala provocare a companiilor specializate va fi majorarea dobanzilor la credite si implicit scumpirea creditelor, care va diminua volumul de credite noi contractate de populatie.
Impactul scumpirii creditelor se produce "cu un decalaj de cel putin sase luni" asupra pietei de recuperare a debitelor, este de parere Kovacs. Astfel, efectele scumpirii creditelor din primavara vor fi fi resimitite incepand din toamna.
"Daca va avea loc o scadere a volumului de credite contractate in primavara, vom putea vorbi despre un impact negativ asupra pietei de colectare a creantelor in lunile de toamna, mai exact in octombrie, noiembrie. Pentru ca in 2009 si 2010 efectele sa fie mai vizibile in conditiile continuarii evolutiei descendente a volumului de credite", mai spune George Kovacs.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO