Nasdaq, indice asociat în special cu companiile din tehnologie, a scăzut cu 20% de la maxim, intrând în ceea ce se cheamă „bear market”, o piaţă caracterizată de staganre, minusuri şi prudenţă. Dow Jones Industrial Average a suferit cea mai mare depreciere săptămânală din 2008, de 6,8%, iar S&P 500 a scăzut cu 7%.
Acese recente scăderi se adaugă celor trei prăbuşiri importante ale burselor internaţionale din acest an, din februarie, martie şi octombrie.
Cum s-a ajuns aici şi care este semnificaţia?
Undeva la un moment dat, în luna august a anului 2018, sute de foşti angajaţi ai Lehman Brothers au decis să se întâlnească la Londra pentru a marca 10 ani de la căderea băncii, în septembrie 2008, punct care marchează, practic, declanşarea crizei economice mondiale care ne-a afectat şi care, în anumite domenii, pare a ne mai inflenţa încă.
Prăbuşirea Lehman Brothers a fost cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite şi a afectat întreg sistemul bancar mondial. Criza a afectat lumea întreagă: oficiali ai Băncii Angliei estimau în 2010 că economia mondială a pierdut între 60.000 şi 200.000 de miliarde de dolari, iar analişti de la Banca Mondială apreciau că 35 de milioane de oameni au sărăcit. În punctul de maxim al crizei şi elanurile antreprenoriale ale românilor scăzuseră îngrijorător, pentru că mai existau doar 160.000 de patroni, mai puţin de jumătate faţă de 1993, când număram 393.000 de întreprinzători.
Cercetătorii spun că marea criză economică din anii '30 a dus la apariţia managementului ca ştiinţă şi profesie şi dus la crearea unor departamente astăzi indispensabile unei companii - marketing, relaţii publice, publicitate. "Clientul", ca noţiune şi obiect de studiu a apărut tot atunci, alături de noi produse, precum nylonul şi noi modalităţi de comerţ, cum ar fi cel prin poştă. În schimb criza care a început în 2008 nu a avut efecte benefice în plan economic, iar analiştii au vorbit mult timp de o criză irosită, pentru că nu s-a schimbat nimic la nivel fundamental, deşi la un moment dat s-a tot spus despre capitalism că nu va mai fi ce a fost. Dar în plan social criza a dus la ascensiunea ideilor naţionaliste şi a liderilor extremişti, la supraevaluarea importanţei statului în economie, la accentuarea decalajului dintre bogaţi şi săraci, la pierderea unor segmente majore din clasa de mijloc mondială, la o reducere a comerţului mondial şi la o scădere a influenţei globalizării.
Rezultatul acestor modificări l-am văzut cel mai recent pe străzile Parisului, unde oamenii şi-au exprimat nemulţumirile, pronind de la concretul preţ al benzinei, dar ajungând la solicitări privind admiterea în învăţământul superior, costul ridicat al vieţii sau îndepărtarea politicienilor şi a Guvernului de problemele celor ce i-au ales.
În acest context, 2018 a consemnat o creştere majoră a casandrelor care prevestesc o nouă criză mondială, la orice strănut al buselor sau la un pic de febră pe piaţa valutară. Iar în 2018 bursele au strănutat de trei ori, au fost trei perioade cu căderi ale burselor de mai mult de 3% într-o zi, în februarie, în martie şi octombrie.
Bursa americană a traversat o perioadă de creştere majoră, stabilind record după record: noiembrie 2016 – depăşeşte pentru prima dată 19.000 de puncte, ianuarie 2017 peste 20.000 de puncte, august 2017 – peste 22.000 de puncte, 4 ianuarie 2018 – peste 25.000 de puncte, 16 ianuarie 2018 – peste 26.000 de puncte. Indiferent cât de încurajatoare ar fi fost rezultatele politicilor economice ale preşedintelui Trump, o creştere de 40 de procente înseamnă nu o evoluţie, ci o aruncare cu praştia, o încălzire pe undeva nejustificată. Peste euforiile momentului trebuiesc adăugate rezultatele companiilor din zona tehnologiei, unde au apărut nenumăraţii inorogi, companii cu o valoare de piaţă de peste un miliard de dolari, cu creşteri accentuate ale valorii sau ale cotaţiilor bursiere, deşi rezultatele economice ale celor mai multe ar fi îndemnat mai degrabă la prudenţă.
S-a dovedit că în februarie a fost de fapt un prim duş rece de care lumea avea nevoie, un soi de corecţie a euforiilor.
După strănutul din martie, croit pe aceleaşi calapoade, bursele s-au liniştit peste vară, îndeajuns pentru ca la începutul lui octombrie 2018 Dow Jones să marcheze un alt maxim al tuturor timpurilor, aproape 27.000 de puncte.
Pe urmă piaţa a căzut. Preşedintele Trump i-a făcut nebuni pe cei de la Fed, nu înainte de a sublinia că piaţa suferă o corecţie. Trump le imputa celor de la Fed politicile în materie de dobânzi, dar şi creşterea randamentului titlurilor trezoreriei la un nivel maxim din şapte ani, acestea devenind investiţii mai atrăgătoare şi mai sigure decât acţiunile bursiere. Peste acestea s-au suprapus tensiunile comerciale dintre SUA şi restul lumii (despre care Trump nu a pomenit nimic!) şi avertismentele lansate la reuniunea FMI şi Băncii Mondiale privind evoluţia economiei mondiale.
Şi de data aceasta căderea a trecut repede, în condiţiile în care, chiar dacă pieţele bursiere suferă de o sensibilitate aparte, viteza panicii fiind viteza cu care circulă informaţia. Am insistat pe bursele americane, pentru că de regulă acestea dau semnalul, iar cele asiatice şi europene le urmează, rapid, în spectrul roşu al rezultatelor.
Totuşi, nu putem ignora semnalele de alarmă pe care oficialii instituţiilor financiare şi analiştii pe trag. Cel mai recent, David Lipton, First Deputy Managing Director la FMI, sublinia că de doi ani instituţia tot cere guvernelor să profite de „vremea însorită” şi să repare „acoperişurile”, pentru că nori negri de furtună s-au strâns asupra economiei globale. Într-o manieră cât se poate de corectă, directorul sublinia că acum nu trebuie să ne aşteptăm ca guvernele să aibă mjloace la fel de importante cum au fost cele cu care au răspuns crizei în urmă cu zece ani. Cel mai mare risc, în prezent, este izolaţionismul comercial practicat de Statele Unite şi la care China şi alte state au răspuns.
Cum va fi în 2019? Puţini s-ar aventura să răspundă. Premisele nu sunt cele mai încurajatoare, cu o producţie de ţiţei în diminuare, la iniţiativa OPEC, de unde preţuri în creştere, cu tensiuni sociale care îmbracă veste galbene şi cu conflicte comerciale, anul care începe are nevoie nu numai de economişti, ci şi de un dram de noroc.
