Revolut şi MetLife au făcut un parteneriat prin care vor oferi un produs nou, respectiv asigurarea pentru protecţia creditului, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii. Această asigurare va fi disponibilă pentru clienţii Revolut din România, Spania, Portugalia şi Franţa.
Asigurarea va putea fi accesată direct în aplicaţia Revolut, este opţională şi le oferă clienţilor un plus de protecţie financiară în cazul unor situaţii neprevăzute. Furnizată de MetLife, această asigurare le oferă clienţilor Revolut mai multă siguranţă în situaţii precum pierderea involuntară a locului de muncă, incapacitatea temporară sau permanentă de a lucra, spitalizarea sau decesul.
„Parteneriatul cu MetLife reflectă angajamentul nostru constant de a le oferi clienţilor mai multă siguranţă financiară. Prin includerea unei protecţii suplimentare pentru creditele de nevoi personale, vrem să le oferim sprijinul în cazul în care un eveniment neprevăzut le afectează situaţia financiară. Este un plus de siguranţă pe care clienţii îl merită atunci când lucrurile nu decurg conform planului“, a declarat David Tirado, chief commercial executive în cadrul Revolut.
În astfel de împrejurări, noul produs oferă confortul că ratele sunt plătite sau creditul este achitat in cazul unui eveniment neprevăzut. Asigurarea poate fi achiziţionată direct din aplicaţia Revolut, atât în etapa de contractare a unui credit nou, cât şi în situaţiile în care clienţii au deja un credit activ şi doresc să fie protejati financiar. Lansarea noului produs va fi realizată etapizat, începând cu România, Spania, Portugalia şi Franţa, urmând ca soluţia să fie extinsă şi pe alte pieţe.