• Leu / EUR4.6590
  • Leu / GBP5.3404
  • Leu / USD4.1340
Bănci și Asigurări

Revoluţie în sistemul bancar românesc: Cinci bănci din România se pregătesc să introducă plăţile instant în lei, cu o limită de 49.999 lei. „Totul este pregătit ca să pornim cât de repede, în perioada următoare”

Revoluţie în sistemul bancar românesc: Cinci bănci din România se pregătesc să introducă plăţile instant în lei, cu o limită de 49.999 lei. „Totul este pregătit ca să pornim cât de repede, în perioada următoare”

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

7 nov 2018 6810

Cinci bănci din România s-au arătat interesate să introducă plăţile instant, dintre care două sunt în faze avansate, potrivit informaţiilor prezentate, miercuri, în cadrul unui eveniment, de reprezentanţii sistemului bancar. 

„Se discută la nivel local, dar şi regional despre plăţile instant. Şi în România se desfăşoară, la nivelul comunităţii bancare un astfel de proiect. S-au făcut deja paşi importanţi. Proiectul se realizează împreună cu Transfond şi câteva bănci, printre care banca pe care o reprezint - CEC Bank, Banca Transilvania şi, dacă nu mă înşel, BCR, suntem în procesul de a oferi aceste plăţi instant către clienţii noştri”, a afirmat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank, în cadrul ediţiei a 9-a a SWIFT Business Forum Romania, care a avut loc la Bucureşti, miercuri.

Aceste plăţile instant vor putea fi făcute doar în lei, în limita a 49.999 de lei, fiind considerată o sumă care respectă legislaţia în domeniul spălării banilor.

„La lista prezentantă de domnul Gheţea, BCR, CEC Bank şi Banca Transilvania, adaug Libra Bank, iar, din semestrul al doilea al anului viitor, Citi Bank, după ce va deschide în Ungaria”, a menţionat Bogdan Năstase, Project Manager al Transfond, compania care administrează plăţile comerciale interbancare.

 

Citi Bank intră iniţial cu plăţile instant în Ungaria, deoarece ţara vecină le-a impus tuturor băncilor sistemul de plată online de la 1 iulie 2019.

„Unde suntem în prezent? S-au finalizat cu succes testele de către Banca Transilvania şi CEC Bank. Pentru noi, lucrurile au fost relativ simple. Am colaborat cu Montran, aşa cum facem de ani de zile, pentru direcţia tehnică. Am avut tot suportul Băncii Naţionale şi al ARB (n.red. – Asociaţia Română a Băncilor). Acum rămâne partea de business. Noi suntem pregătiţi să operaţionalizăm produsul, imediat ce băncile ne-o vor cere, cele care au finalizat testele. BCR şi Libra Bank sunt în proces de actualizare a sistemelor lor. Aşteptăm să înceapă testele. Sutem pregătiţi oricând să operaţionalizăm sistemul”, a detaliat Năstase.

Rodica Tuchilă, directorul executiv al ARB, a menţionat că ARB a acordat sprijin prin semnarea unei noi convenţii intrabancare care include şi schema de plăţi instant, pentru care au semnat un contract cu Consiliul European al Plăţilor.

„Totul este pregătit ca să pornim cât de repede, în perioada următoare. A fost o colaborare între bănci, Transfond şi Banca Naţională. Întreaga comunitate a participat la acest proiect. Sperăm ca lucrurile să avanseze foarte rapid, odată ce sistemul va fi lansat”, a adăugat Tuchilă.

Project Manager-ul Transfond a subliniat că, începând din a doua jumătate a lunii noiembrie 2018, sistemul devine operaţional, din punct de vedere tehnic, dar extinderea acestia depinde doar de cât de interesate vor fi băncile.

„Dincolo de nevoia urgentă, să ai tu, ca retailer, banii în cont instant, să nu mai aştepţi două zile plata cu cardul, plăţile instant fac diferenţa. Dacă mai vine şi-o criză, nevoia de lichiditate creşte. În 2008 – 2010, erau firme în piaţă care dădeau discount de 10-15% la plata cu cash-ul, pentru că era o foame de încasări foarte rapidă a facturilor, pentru că erau firme mici”, a punctat Năstase în ceea ce priveşte nevoia de plăţi instant manifestată de companii.

Transfond a început să fie interesată de plăţile instant începând cu anul 2012, inspirându-se de la companiile similare din Polonia. Compania a propus primele soluţii de plată instant în ultimii doi ani, după ce a studiat modelul de business al mai multor companii care au nevoie de plăţile instant şi a făcut alte studii legate de aceste plăţi.

„Plăţile instant nu le vedem doar ca pe un produs de plăţi, ci ca pe o platformă pe care să construim enorm de mult. Per se, produsul este unul de plăţi, dar valoarea lui este pusă în evidenţă, de fiecare dată, în funcţie de capacitatea de inovare pe care o are acea bancă. Sigur că este un puternic diferenţiator pentru băncile care sunt pioniere şi care sunt primele în lansarea produsului”, a mai spus Năstase.

De exemplu, platforma poate deveni o bază de date în care să fie introduse conturile IBAN deţinute de bănci şi alte informaţii asociate fiecărui utilizator al acestor IBAN-uri. Astfel, prin intermediul acestei baze de date s-ar putea face plăţi fără ca cel care iniţiază plata să ştie IBAN-ul contului către care este virată suma.

„Plăţile instant sunt gata. Pentru baza de date cu alias-uri încep testele, este dezvoltată”, a completat Năstase.

Transfond este administratorul şi operatorul Casei de Compensare Automată (CCA) a plăţilor comerciale interbancare. CCA reprezintă infrastructura informatică specializată, denumită SENT. Plăţile comerciale interbancare procesate de către SENT sunt plăţi de retail sau plăţi de mică valoare, iniţiate prin ordin de plată, debit direct şi instrumente de debit (cecuri, cambii şi bilete la ordin), şi nu includ plăţile iniţiate cu cardul.

TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer) reprezintă sistemul cu decontare pe bază brută în timp real (Real-Time Gross Settlement – RTGS) pentru plăţi în monedă euro, pus la dispoziţie de Eurosistem (Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre ale UE care au adoptat moneda euro). Sistemul este utilizat pentru decontarea operaţiunilor băncilor centrale (inclusiv a operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului), a transferurilor interbancare de mare valoare în euro, precum şi a altor plăţi în euro.

De asemenea, prin sistem se decontează şi transferurile de fonduri aferente sistemelor auxiliare (sisteme de plăţi şi sisteme de compensare-decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare). Sistemul asigură procesarea în timp real a plăţilor şi decontarea în conturi deschise la băncile centrale, cu finalitate imediată.

Sistemul TARGET2 a fost operaţionalizat la data de 19 noiembrie 2007, înlocuind sistemul TARGET (aflat în funcţiune de la 4 ianuarie 1999). Componenta naţională a sistemului TARGET2 din România se numeşte TARGET2-România şi a fost operaţionalizată de Banca Naţională a României la data de 4 iulie 2011.

În prezent, sistemul TARGET2-România are înregistraţi ca participanţi: 22 titulari de cont PM (respectiv 21 instituţii de credit şi BNR), 6 titulari de DCA (respectiv 4 instituţii de credit, BNR şi Depozitarul Central S.A.) şi două sisteme auxiliare.

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6590
Diferență: -0,0193
Ieri: 4.6599
Azi: 4.1340
Diferență: -0,3111
Ieri: 4.1469
Azi: 5.3404
Diferență: -0,1402
Ieri: 5.3479
Azi: 4.0924
Diferență: -0,2121
Ieri: 4.1011