Bănci și Asigurări

Ritmul restructurării în bănci încetineşte, în timp ce profiturile ating niveluri record. Doar 88 de sucursale s-au închis în ultimul an, în timp ce numărul bancherilor este mai mare cu 82 faţă de septembrie 2021

Ritmul restructurării în bănci încetineşte, în timp...

Autor: Claudia Medrega

24.11.2022, 08:20 263

Un număr de 88 de sucursale şi agenţii bancare s-au închis în ultimul an, în timp ce numărul angajaţilor este mai mare cu 82 faţă de situaţia de la sfârşitul primelor 9 luni din 2021, ritmul restructurării în bănci încetinind, după cum reiese din datele BNR.

Comparativ, între 9 luni din 2020 şi 9 luni din 2021 un număr de 1.044 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc şi 184 de sucursale au fost închise. Iar între 9 luni/2019 şi 9 luni/2020 un număr de 198 de sucursale şi-au închis porţile şi 151 de bancheri au părăsit acest domeniu, potrivit BNR.

Restructurarea sistemului bancar a continuat în acest an, însă într-un ritm mai lent, după ce accelerase în 2020 şi 2021 în contextul pandemiei de COVID-19, băncile care activează pe piaţa românească ajungând să aibă la sfârşitul primelor 9 luni din 2022 un număr de 51.795 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.607. Ritmul restructurării în bănci încetineşte, în timp ce profiturile ating niveluri record. După 9 luni/2022, profitul băncilor a ajuns la un nivel record, de 7,6 mld. lei, cu circa 20% peste nivelul din 9 luni din 2021.

Faţă de 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din acest domeniu şi aproximativ 45% dintre sucursalele bancare şi-au închis porţile la nivelul întregului sistem bancar, odată cu tăierea costurilor, mutarea unei părţi din activitatea bancară în mediul online, dar şi ca urmare a dispariţiei mai multor bănci din statistici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO