Bănci și Asigurări

Robert Machidon, director la APS România: „Obiectivul nostru pentru sfârşitul acestui an este să avem un portofoliu românesc de 4,5 mld. euro“

Robert Machidon, director la APS România: „Obiectivul...

Autor: Dan Straut

29.01.2018, 00:06 979
Compania APS, specializată în ma­na­gementul creanţelor, a confirmat că a achi­ziţionat unul dintre cele mai mari por­tofolii de credite neperformante din Ro­mânia, de la Alpha Bank, în sumă de 360 mil. euro.
 
Un portofoliu de credite neper­for­mante în valoare totală de aproximativ 360 de milioane de euro, deţinut anterior în Ro­mânia de banca greceas Alpha Bank, a fost achiziţionat de APS Investments S.r.l. împreună cu Deutsche Bank şi AnaCap”, potrivit informaţiilor transmise de compania APS.
 
Aceasta este a doua tranzacţie cu NPL-uri în decurs de trei luni în care este implicată Alpha Bank. Banca grecească a mai vândut un pachet de NPL-uri în valoare de 50 milioane de euro la finalul lunii septembrie a anului trecut către fondul norvegian B2 Holding.
 
Compania cehă APS, lider regional în sectorul creanţelor, îşi consolidează poziţia în Balcani şi va gestiona acest portofoliu de credite neperformante prin intermediul sucursalei sale din România.
 
„Vom profita de numeroşii noştri ani de experienţă în sud-estul Europei. Faptul că am jucat un rol important în achiziţionarea de împrumuturi neperformante greceşti în România confirmă poziţia noastră de lider în industrie”, a declarat Martin Machon, CEO al APS.
 
Această tranzacţie reprezintă una dintre achiziţiile cele mai importante ale APS pe piaţa românească a creditelor neper­formante, după cum susţine Viktor Levkanic, directorul de investiţii al APS. Iar Robert Machidon, director general al APS România, afirmă că volumul de credite a crescut cu 11%. „Obiectivul nostru pentru sfârşitul acestui an este să avem un portofoliu românesc de 4,5 miliarde de euro“. Finalizarea acestei tranzacţii prin care Alpha Bank - în conformitate cu planul său de restructurare - va scăpa de majoritatea creanţelor sale din România este încă supusă aprobării organismelor de reglementare. Alţi cumpărători includ Deutsche Bank AG şi fonduri avizate de britanicii de la AnaCap Financial Partners LLP.
 
APS este o companie de top în domeniile imobiliar, investiţii şi administrare-recuperare a portofoliilor de creanţe din Europa Centrală şi de Sud-Est. Fondată în 2004, compania are sediul central în Praga, Republica Cehă. APS oferă servicii complete de consultanţă privind investiţiile în credite performante şi neperformante, în domeniul manage­mentului recuperării creanţelor şi se ocupă, de asemenea, cu gestionarea activelor. Prin intermediul celor peste 750 de experţi, APS oferă servicii în 11 ţări europene: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Muntenegru, Polonia, România, Grecia, Serbia şi Slovacia. APS se ocupă de active cu o valoare nominală totală de peste 5,3 mi­liarde de euro şi oferă consultanţă unui număr de patru vehicule proprii de investiţii, precum şi altor companii de acest gen recunoscute în domeniu.
 
APS este, din anul 2013, partener oficial al IFC, membră a Băncii Mondiale. Ac­ţionarul unic al APS este Martin Machon, cofondator al APS Holding şi CEO.
 
Alpha Bank România este una dintre cele mai importante instituţii financiare din România, membră a Alpha Bank Group, grup financiar din Grecia.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO