Bănci și Asigurări

ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru credite, continuă să crească accelerat: joi, indicele a fost cotat la 5,16% de la 5,10% în ziua anterioară. De la începutul săptămânii, indicele s-a majorat cu aproape 3%

ROBOR la 3 luni, cel mai folosit indicator pentru...

Autor: Cristina Bellu

05.05.2022, 11:19 137

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi, 5 mai, la 5,16%, valoare în creştere faţă de cea înregistrată în ziua precedentă, când a afişat o cotaţie de 5,10%

De la începutul săptâmănii, indicele s-a majorat cu 2,99%, iar de la începutul anului, când indicele a fost cotat la 3,02%, creşterea este de 70%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.

Tot joi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 5,28% de la 5,24% miercuri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a atins 5,36% în creştere de la 5,33% în ziua anterioară.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO