Bănci și Asigurări

Robor la 3 luni a urcat până la 7,71%, de la 7,56% marţi

Robor la 3 luni a urcat până la 7,71%, de la 7,56% marţi
28.07.2022, 00:00 67

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat ieri la 7,71%, în urcare faţă de marţi, când a fost cotat la 7,56%, arată datele publicate de BNR.

La începutul lunii iulie ROBOR la trei luni a înregistrat valoarea de 6,47%. Tot ieri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a atins 7,83% de la 7,70% luni, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 7,90% de la 7,77%.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală. Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 2,65%, fiind calculate pe baza datelor din T1/2022.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO