Bănci și Asigurări

România a atras de pe pieţele externe 1,25 mld.euro, prin vânzarea de eurobonduri pe 10 şi 20 de ani

România a atras de pe pieţele externe 1,25 mld.euro,...

Autor: Marius Oncu

19.02.2016, 10:43 837

Astfel, statul a vândut obligaţiuni pe 10 ani de 750 de milioane de euro şi titluri pe 20 de ani în valoare de 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe.

"Suma a fost obţinută prin redeschiderea celor două tranşe de obligaţiuni în euro emise în octombrie 2015, la randamente în scadere: de la 2,845% la 2,55% pentru tranşa de 10 ani şi de la 3,93% la 3,90% pentru tranşa de 20 ani. Astfel, au fost atinse noi minime istorice pentru cele două maturităţi. Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape două ori", potrivit Ministerului de Finanţe.

Oferta totală a cumulat 2,3 miliarde euro provenind din 220 de ordine. Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi a tipurilor de investitori pentru ambele tranşe.

Astfel, pentru tranşa cu scadenţă în 2025 distribuţia geografică a fost următoarea: România (23%), Marea Britanie (19%), SUA (14%), Polonia şi alte ţări din Centrul şi Estul Europei (14%), Benelux (9%), Germania şi Austria (8%), Italia (5%), Asia şi Orientul Mijlociu (3%), Scandinavia (3%), alte ţări (2%). În privinţa tipurilor de investitori, managerii de fonduri au predominat (60%), fiind urmaţi de bănci şi bănci private (22%), fonduri de pensii şi societăti de asigurare (11%), bănci centrale (5%) şi alţii (2%).

În tranşa scadentă în 2035, distribuţia geografică a fost puţin diferită, cererea investitorilor din Germania şi Austria fiind cea mai mare (22%), urmată de cea a investitorilor din Marea Britanie (18%), SUA (18%), România (17%), Benelux (7%), Franţa (5%), alte ţări din Europa (10%), Scandinavia (2%), Asia şi alte ţări (1%). Şi pentru această tranşă cererea a venit predominant din partea managerilor de fonduri (56%), urmaţi de fondurile de pensii şi asigurători (23%), bănci şi bănci private (15%), bănci centrale (2%) şi alţii (4%).

În urma acestor redeschideri, lichiditatea ambelor tranşe a crescut considerabil, situandu-se la 2 miliarde de euro în cazul emisiunii de euroobligaţiuni scadente în anul 2025 şi la 1,25 miliarde de euro în cazul emisiunii de euroobligaţiuni scadente în anul 2035.

Aceste redeschideri fac parte din planul de finanţare externă aferent anului 2016, încadrându-se în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturităţii medii a portofoliului de datorie guvernamentală în vederea reducerii riscului de refinanţare.

Emisiunea a fost administrată de către Citigroup, HSBC Bank, Raiffeisen Bank International şi UniCredit.

Pentru anul 2016, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă, dar vizează şi ieşiri pe pieţele externe în valoare de 3 miliarde euro, în funcţie de oportunităţi. De asemenea, statul intenţionează să-şi asigure 1,5 miliarde euro prin trageri din împrumuturile contractate de la instituţii financiare internaţionale.

Finanţele au în vedere şi lansarea unei emisiuni noi de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de aproximativ 1 miliard euro şi maturitate de cel puţin cinci ani, pentru refinanţarea parţială a titlurilor de stat în valoare totală de 1,6 miliarde euro care ajung la scadenţă pe piaţa internă anul acesta.

De asemenea, ar putea fi luată în calcul şi o eventuală redeschidere a acestei emisiuni, "în contextul relaxării cerinţelor BNR privind nivelul rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit", se arată în programul de emisiuni pentru anul 2016, publicat de Ministerul Finanţelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO