♦ În România, capitalismul nu a fost dublat de un stat de drept care să lucreze în favoarea economiei şi nu doar a unora ♦ Legislaţia are probleme mari – legislaţia fiscală se schimbă cu o viteză uluitoare, ceea ce inoculează o impredictibilitate îngrozitoare siguranţei afacerilor.
„Capitalismul este despre profit, despre valoare adăugată astfel încât să fie valorificate la maximum oportunităţile pe care piaţa le oferă. Dar, când politica statului este de a demoniza în ochii oamenilor ideea că o companie face profit şi o pune la zid pentru asta, cum se întâmplă în ultimele luni la noi, atunci acest demers loveşte în fundamentele capitalismului şi sabotează ideea de economie de piaţă“, comentează Gabriel Biriş, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi de business din România, răspunzând la întrebarea: mai are România nevoie de de o economie de piaţă?
Încă de acum 30 de ani, de când România a renunţat la economia centralizată, s-a tot rostogolit o întrebare şi niciodată răspunsul nu a răsunat foarte clar: ce fel de economie construieşte România şi de ce poticnelile sunt atât de mari?
Pentru că „baza“ era complet perveritită, de aici incapacitatea capitalismului în România. Am ieşit din comunism cu o economie la pământ. Cunoaştem începuturile: un capitalism sălbatic, cu miliardari de carton ridicaţi din cenuşa băncilor devalizate. Sunt şi antreprenori care au început afacerile care i-au consacrat în acei zori tulburi şi au avut succes, dar nu a fost o masă critică. Şi nu a fost şi pentru că, în România, capitalismul nu a fost dublat de un stat de drept care să lucreze în favoarea economiei şi nu doar a unora, arată Gabriel Biriş.
Începutul cu piciorul greşit a contat de-a lungul anilor şi statul şubred nu a renunţat la metehnele sale: legislaţia are probleme mari – legislaţia fiscală se schimbă cu o viteză uluitoare, ceea ce inoculează o impredictibilitate îngrozitoare siguranţei afacerilor.
„Privim cu stupoare la ce se întâmplă acum, dar situaţia nu este de azi, de ieri. Să ne aducem aminte de anii 2014 - 2015 cu operaţiunile începute de ANAF care au pus în genunchi multe firme. Prin 2015, 2016 au fost companii pedepsite cu anularea codului de TVA pentru ceea ce au făcut unii furnizori care ar fi avut un comportament neadecvat – cu alte cuvinte, avem de-a face cu o răspundere pentru fapta altuia. Iar evaziunea nu s-a redus, semn că nu acele firme erau vinovate. Gap-ul de TVA era la acea vreme la 35%, excepţie făcând 2014, când a fost de 39%, după care a revenit la 35%. Acesta a fost singurul rezultat şi o dovadă a faptului că cel care a furat a continuat să fure în ciuda heirupului Fiscului.“
„Ceea ce vedem astăzi, cu legislaţia offshore, cu Ordonanţa 114, este o continuare a unei politici de demonizare a profitului – o idee complet greşită pentru ea că sapă la temelia a ceea ce numim economie de piaţă“, comentează Biriş şi continuă: Toţi ne întrebăm de ce nu funcţionează la noi capitalismul în loc să ne întrebăm de ce nu funcţionează statul.
„În instanţe dosarele trenează cu anii. Păi în 3-4 ani, cât este târâtă prin procese, o firmă poate fi pusă în genunchi de stat, oricât de puternică ar fi. În plus, legile sunt strâmb construite. Legea insolvenţei, de pildă, îl protejează mai degrabă pe debitor, dă mai multe drepturi celor care nu-şi achită datoriile decât celor care sunt păgubiţi – şi nu este aici vorba despre datoriile la bănci, ci şi de facturile neachitate. Debitorul este supraprotejat şi aici intrăm într-o zonă filosofică. În numele cui este protejat? Păi nu clamăm peste tot că «proprietatea este sfântă şi trebuie protejată»?“
Însă trebuie spus - mai arată Biriş - că economia de piaţă nu înseamnă lipsa statului. Fără reguli şi instituţii societatea este o junglă. Dar statul trebuie să asigure spaţiul de dezvoltare, iar companiile să participe la economie.
„Statul nu trebuie să joace în economie, ci să se asigure că regulile sunt respectate. Statul are companii aflate în situaţie de monopol - CFR-urile, cărbunele - dar care au pierderi uriaşe. Economia de piaţă nu înseamnă o disjuncţie de stat, dar statul trebuie să pună bazele de dezvoltare. Să nu ne imaginăm că o companie privată se apucă să facă autostrăzi sau căi ferate pentru că nu se va întâmpla asta. Statul trebuie să se asigure că infrastructura se dezvoltă, el trebuie să o dezvolte cu banii din taxe şi din impozitele pe care le colectează. Statul trebuie să asigure politicile publice. Dar statul nostru înţelege să se amestece într-un mod destul de bizar în economie, inclusiv prin acordarea de bani economiei private, finanţând aceste start-up-uri, ceea ce nu ar trebui să se întâmple“.
Potrivit lui Biriş, un ajutor financiar pentru economiea privată poate fi imaginat, iar exemplul Israelului trebuie luat în considerare. Israelul ajută start-up-urile, dar nu renunţă la banii lui. A constituit un fond care investeşte în start-up-urile cu potenţial, dar, după o vreme, companiile trebuie să-şi răscumpere acţiunile deţinute de stat. Statul nu dă bani „gratis“, pentru că atunci când dai bani „gratis“, i-ai pierdut nu i-ai investit, arată Gabriel Biriş.
În plus adaugă el, statul greşeşte şi prin scutirile pe care le acordă unor sectoare. Două sunt slăbiciunile acestui stat – evaziunea şi scutirile: „Cum poţi să ceri scutiri şi, în aceeaşi vreme, să critici şi lipsa de stabilitate?“.
Însă statul protejează aşa pentru că aşa are şi un control: păi nu ţi-am dat? Aşa se petrece şi cu cetăţeanul: păi nu ţi-am dat?
„Populismul este coruperea alegătorului de către politician, iar populismul este cel mai mare pericol la adresa economiei de piaţă pentru că induce ideea că poţi câştiga fără să munceşti“, conchide Gabriel Biriş.
Calea de urmat nu este simplă. Dar o încercare trebuie făcută. ZF împreună cu AOAR şi New Europe College organizează pe 28 martie o dezbatere din care trebuie să iasă clar un răspuns: noi ce vrem de fapt şi ce drum este de urmat?
