• Leu / EUR5.2557
  • Leu / GBP6.1216
  • Leu / USD4.5316
Bănci și Asigurări

România nu se află pe podiumul asigurărilor de locuinţe din regiune, ci doar pe locul şase

Adrian Marin, preşedintele UNSAR: Am făcut o analiză la nivelul UNSAR, iar în primele 7 luni ale acestui an, 31% dintre dosarele de daună deschise pe asigurări facultative de locuinţă au fost ca urmare a fenomenelor atmosferice precum vijelii, uragan, tornadă şi furtuni.

Adrian Marin, preşedintele UNSAR: Am făcut o analiză la nivelul UNSAR, iar în primele 7 luni ale acestui an, 31% dintre dosarele de daună deschise pe asigurări facultative de locuinţă au fost ca urmare a fenomenelor atmosferice precum vijelii, uragan, tornadă şi furtuni.

Autor: Mircea Nica

09.10.2019, 08:41 172

„Subscrierile pe asigurări de locuinţe în ţara noastră sunt de 6 ori mai mici decât în Polonia şi se află la jumătate faţă de Ungaria. Segmentul de locuinţe reprezintă în prezent 16% din totalul primelor brute subscrise nonviaţă“, susţine Adrian Marin, preşedintele UNSAR.

România este a şasea cea mai mare piaţă de asigurări de locuinţe din Europa Centrală şi de Est (CEE), cu 262 mil. euro prime subscrise, fiind la o un milion de euro distanţă de ocupantul locului cinci din regiune, Slovacia, a spus Adrian Marin, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), în cadrul unei conferinţe de specialitate.

„Este de precizat că subscrierile pe locuinţe în ţara noastră sunt de 6 ori mai mici decât în Polonia şi se află la jumătate faţă de Ungaria. Mai este de remarcat că la nivel de regiune, piaţa de locuinţe a crescut în 2018 cu 5,4% faţă de 2017, iar în Ro­mâ­nia piaţa asi­gu­rărilor de lo­cu­inţe a crescut cu 4%. În primul se­mes­tru al anului 2019, România a avut o creştere pe piaţa asigurărilor de 7,8%, iar seg­men­tul de lo­cu­inţe a crescut cu 9,7%.“

 

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2557
Diferență: 0,0381
Ieri: 5.2557
Azi: 4.5316
Diferență: 0,3366
Ieri: 4.5316
Azi: 6.1216
Diferență: 0,0621
Ieri: 6.1216