Bănci și Asigurări

Creditele pentru populaţie, la un nou vârf: băncile au dat finanţări noi de 22,7 mld. lei în nouă luni

Creditele pentru populaţie, la un nou vârf: băncile au...

Autor: Anelis Baciu

03.11.2016, 00:07 609

Creditele noi în lei acordate de bănci populaţiei au atins un nou vârf în perioada ianuarie-septembrie a aces­tui an, volumul total al finan­ţărilor noi cumulând 22,7 miliarde de lei, echivalentul a 5 miliarde de euro, potrivit datelor Bănci Naţionale.

Creditele noi pentru populaţie acordate de la începutul anului până la finalul lunii septembrie sunt cu 22% mai mari decât împrumuturile acordate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Avansul este mult mai vizibil dacă comparaţia se face cu primele nouă luni ale anului trecut. Astfel, faţă de intervalul ianuarie-septembrie din 2014 volumul creditelor noi acordate anul acesta este de aproape două ori mai mare. Aproape o dublare se remarcă şi faţă de primele nouă luni din 2008, anul de boom al economiei locale.

Este clar astfel că producţia nouă de credite se află într-unul dintre cele mai bune momente, fiind susţinută de apetitul populaţiei pentru consum, de creşterea salariilor, dar şi de încrederea populaţiei în dinamica bună a economiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO