Bănci și Asigurări

Romănii care au nevoie ar putea fi păsuiţi de la plata creditelor. PSD pregăteşte un proiect de lege

Romănii care au nevoie ar putea fi păsuiţi de la plata...

Autor: Andreea Tobias, Mediafax

19.03.2020, 16:46 198

​PSD pregăteşte un proiect de lege prin care cei care au nevoie să poată fi păsuiţi câteva luni de la plata ratelor bancare, în perioada coronavirusului, anunţă la RFI deputatul Valeriu Steriu.

Valeriu Steriu spune că PSD va depune un proiect de lege, prin care băncile să îi păsuiască, în contextul coronavirusului, pe clienţii care au credite.

„Am gândit şi un proiect de lege în acest sens, suntem încă în discuţie cu un astfel de proiect de lege. În orice caz, nu am fost deloc mulţumiţi de reacţia BNR-ului, cel care ar trebui primul să găsească soluţii şi să ofere variante de lucru. BNR-ul a ieşit primul să-şi apere băncile comerciale, cele care au fost salvate de atâtea ori în situaţiile dificile (...). Dorim să găsim o formă, prin care cel puţin câteva luni, cei care au într-adevăr nevoie, să poată fi păsuiţi câteva luni de plata ratelor", a spus deputatul.

„Un proiect de lege este măsura pe care PSD poate şi este nevoit să o adopte", a adăugat acesta.

Potrivit unui comunicat transmis de PSD, parlamentarii vor depune joi în Parlament proiectul de lege care prevede suspendarea, la cerere, a tuturor obligaţiilor de plată către bănci în ceea ce priveşte creditele şi dobânzile aferente.

Măsura este valabilă atât pentru companii, cât şi pentru persoanele fizice şi se aplică tuturor creditelor bancare contractate până la data de 19 martie 2020, inclusiv. Suspendarea ratelor bancare va opera până la finalul anului 2020. Durata contractuală se va prelungi corelativ, anunţă PSD.

„PSD consideră că măsurile anunţate de Guvern pentru sprijinirea economiei sunt mai degrabă măsuri de tatonare, care nu răspund nevoilor urgente ale firmelor şi populaţiei. Guvernul trebuia să ia măsuri curajoase, ferme şi clare de susţinere a populaţiei şi a mediului de afaceri. Am văzut, în schimb, multă şovăială şi o lipsă totală de reacţie rapidă. Suntem într-o luptă contracronometru. Mai târziu va fi prea târziu. Suspendarea plăţii ratelor bancare este o măsură de sprijin a populaţiei în confruntarea cu criza economică generată de epidemie şi solicitată de tot mediul de afaceri”, a declarat preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO