Peste jumătate dintre români, respectiv 51%, consideră că au cunoştinţe financiare ridicate sau foarte ridicate, însă numai 13% ating acest nivel atunci când cunoştinţele le sunt evaluate obiectiv, faţă de o medie europeană de 26%, arată datele celui mai recent Flash Eurobarometru privind alfabetizarea financiară, citate de BCR.
Lucrurile se complică şi mai mult când vine vorba despre concepte financiare mai tehnice. Cel mai slab rezultat în Flash Eurobarometru a fost înregistrat la întrebarea privind relaţia dintre dobânzi şi preţul obligaţiunilor, la care 74% dintre români au răspuns greşit.
Problema apare şi în rezultatele unui chestionar lansat de BCR în luna mai, în cadrul programului Naţionala de Edu Fin. Peste 30.000 de persoane au completat până acum testul format din 12 întrebări, construit pornind de la metodologia şi temele evaluate de Eurobarometru. Participanţii au obţinut, în medie, aproximativ 9 răspunsuri corecte din 12.
Şi în acest grup, format din persoane deja interesate de educaţia financiară, întrebarea privind relaţia dintre dobânzi şi preţul obligaţiunilor s-a dovedit cea mai dificilă: mai puţin de jumătate dintre participanţi au ales răspunsul corect. Mulţi consideră în mod eronat că preţul obligaţiunilor creşte odată cu dobânzile sau că nu există nicio legătură între cele două.
În schimb, principiul diversificării investiţiilor este mult mai bine înţeles. Peste 80% dintre participanţii la testul BCR au răspuns corect la întrebarea privind diversificarea, doar o proporţie redusă alegând variante precum investirea tuturor banilor într-o singură companie.
„Eurobarometrul este unul dintre instrumentele prin care măsurăm educaţia financiară şi ne arată un paradox: suntem încrezători în cunoştinţele noastre, dar testarea obiectivă arată că mai avem de învăţat. De aici a pornit iniţiativa Naţionala de Edu Fin, prin care nu vrem să le spunem oamenilor ce nu ştiu, ci să îi încurajăm să îşi testeze cunoştinţele şi să descopere unde pot progresa”, spune Nicoleta Deliu-Paşol, Head of Communication & CSR în cadrul BCR.
Cele două seturi de rezultate nu pot fi însă comparate direct. Cei peste 30.000 de participanţi la testul BCR au completat voluntar chestionarul şi fac parte, în general, dintr-un public deja interesat de educaţia financiară. Prin urmare, rezultatele testului nu sunt reprezentative pentru întreaga populaţie a României şi trebuie privite separat de cele ale Eurobarometrului.
Flash Eurobarometrul privind competenţele financiare este realizat o dată la doi ani, iar următoarea evaluare europeană se desfăşoară în a doua jumătate a acestui an şi se încheie în decembrie.