Bănci și Asigurări

RTPR Allen & Overy: Denunţarea tratatelor bilaterale cu ţările UE nu opreşte băncile afectate de darea în plată să dea în judecată statul

RTPR Allen & Overy: Denunţarea tratatelor bilaterale cu...
06.10.2016, 00:06 656
Denunţarea tratatelor bilaterale cu ţările europene pentru protecţia investiţiilor nu poate să oprească băncile afectate de darea în plată să dea în judecată statul român pentru fapte petrecute anterior denunţării acestor tratate, în opinia avocaţilor de la RTPR Allen & Overy.
 
Raiffeisen Bank International şi-a anunţat intenţia de a da în judecată statul român din cauza legii dării în plată, în baza tratatului de protejare reciprocă a investiţiilor semnat cu Austria. Oficialii români au decis să denunţe tratatele bilaterale cu ţările europene. Preşedintele României şi premierul au semnat un decret prin care Parlamentul va vota anularea acordurilor bilaterale semnate cu statele membre ale UE.
 
Raiffeisen Bank România, al patrulea jucător din sistemul bancar după active, a raportat pentru primul semestru un profit de 36 mil. euro, cel mai mic din 2009 încoace. Declinul câştigului a fost explicat prin adoptarea legii dării în plată în luna mai, care a obligat banca să constituie provizioane de 42,5 mil. euro pentru a acoperi posibile pierderi în cazul unor credite neperformante.
 
„Luând drept exemplu cazul particular al Raiffeisen Bank, acordul de promovare şi protejare reciprocă a investiţiilor încheiat între Austria şi România prevede, în art. 11, că acordul va rămâne în picioare încă 10 ani de la data încetării acestuia pentru investiţiile efectuate până în acel moment. Chiar şi în situaţia în care un asemenea acord nu ar prevedea expres o astfel de perioadă (majoritatea acordurilor au, însă, o clauză de acest tip), ar deveni aplicabil art. 70 din Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor“, scriu într-o opinie transmisă ZF Valentin Berea, avocat partener, coordo­nator al practicii de litigii şi arbitraje la RTPR Allen & Overy, şi Vicu Buzac, membru al departamentului de arbitraj şi litigii de la RTPR Allen &O very.
 
Ei amintesc, în acest context, acţiunile Venezuelei din vremea lui Hugo Ch·vez de a denunţa Convenţia ICSID, precum şi alte tratate de investiţii, acţiuni care nu s-au soldat, însă, cu blocarea demersurilor investitorilor, ci cu obligaţii de plată în sarcina statului sud-american.
 
Avocaţii RTPR Allen &Overy susţin că strategia României „pare a fi cu totul alta în contextul unor eventuale arbitraje cu băncile pe tema dării în plată“.
 
„O scurtă declaraţie a preşedintelui ţării lasă să se întrevadă ideea principală pe care va marşa statul român. Vorbind de caducitate, preşedintele transmite faptul că oficialii români îmbrăţişează concepţia potrivit căreia tratatele bilaterale de investiţii cu celelalte state membre s-au stins în momentul aderării la Uniunea Europeană, ca urmare a incompatibilităţii acestora, în baza art. 59 din Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor. Această concepţie a fost promovată şi de Cehia în arbitrajul cu Eastern Sugar, precum şi de Slovacia în arbitrajul cu Achmea B.V., dar instanţele de arbitraj au respins de fiecare dată aceste apărări“, mai spus avocaţii RTPR Allen &Overy.