♦ În 13 martie 2025, circa 70% din totalul parcului auto era asigurat cu poliţă RCA.
Piaţa asigurărilor RCA a ajuns la finalul anului 2024 la un volum al primelor brute subscrise de 9,94 mld. lei, în creştere cu 7% faţă de 2023, potrivit informaţiilor din nota de fundamentare ataşată proiectului de hotărâre de prelungire a plafonării RCA.
Faţă de anii anteriori, piaţa RCA şi-a mai domolit avansul după creşterea fulminantă din perioada 2021-2023. În acea perioadă, ritmul de creştere era de două cifre, inclusiv la principalii jucători RCA, care au înregistrat chiar dublări ale volumelor de prime brute subscrise.
Acum, după o creştere consistentă a tarifelor RCA şi o stabilizare în ceea ce priveşte cotele de piaţă RCA după falimentele City Insurance şi Euroins, piaţa se îndreaptă către o evoluţie naturală.
În ceea ce priveşte gradul de cuprindere în asigurare, conform celor mai recente statistici de la final de 2024, numărul total de vehicule în parcul naţional a ajuns la 10.785.260, din care 7.651.668 erau asigurate la data de 13 martie 2025, însemnând un număr de puţin peste 3,1 milioane de vehicule care rămân neasigurate. Totuşi, numărul contractelor RCA a crescut cu 5% faţă de finalul anului 2023.