Bănci și Asigurări

Salt anual de 9% al creditului privat în octombrie, până la 416 mld. lei. Depozitele totale la bănci au ajuns în octombrie la aproape 602 mld. lei, +9,8% an/an

Salt anual de 9% al creditului privat în octombrie,...

Autor: Cristina Bellu

27.11.2024, 10:30 81

♦ Împrumuturile în lei au crescut în octombrie cu circa 12% faă de octombrie 2023, iar cele în valută cu 3% ♦ Depozitele în lei ale populaţiei s-au majorat cu 17,8%, iar cele ale companiilor cu 7,3%.

Creditarea privată a crescut în luna octombrie cu 8,9% fată de perioada similară din 2023, până la un sold total de 416 mld. lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 11,7%, iar cele în valută cu 3%, arată datele transmise de BNR. Evoluţia se menţine pe un trend de creştere în ultimele trei luni, după ce în luna august creditarea privată s-a majorat cu 7,7% faţă de perioada similară din 2023 şi în septembrie †cu 8,4% an/an. În termeni reali, soldul creditului neguvernamental s-a majorat în octombrie 2024 cu 4,1% fată de octombrie 2023.

Componenta în lei a crescut cu 11,7% în termeni reali, iar cea în valută cu 3% exprimată în euro. În ceea ce priveşte evoluţia lunară, creditarea privată a crescut în luna octombrie cu 0,7% faţă de luna septembrie şi cu 0,1% în termeni reali. Creditul în lei, cu o pondere de 70,1% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,9% în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,3% (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Soldul creditelor în lei a ajuns la finalul lunii octombrie la 291,5 mld. lei, din care 170 mld. lei reprezintă împrumuturile populaţiei, în creştere an la an cu 12,2%. Creditele în lei luate de companii au avut un avans de 11%, la 121,4 mld. lei. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro