Bănci și Asigurări

Salt Bank, primul neobank românesc, deţinut de Grupul Banca Transilvania, devine Banca Oficială a SuperLigii

Gabriela Nistor, CEO Salt Bank

Gabriela Nistor, CEO Salt Bank

Autor: Cristina Bellu

23.01.2025, 16:46 24663

Salt Bank, primul neobank românesc, deţinut integral de Grupul Financiar Banca Transilvania, a devenit Banca Oficială a SuperLigii în urma unui parteneriat cu SuperLiga, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) şi eAD.

„Astăzi, Salt Bank face un alt salt important, şi devine Banca Oficială a SuperLigii, susţinând nu doar fotbalul, ci şi un stil de viaţă activ şi sănătos!”, spune Gabriela Nistor, CEO Salt Bank.

Acordul marchează intrarea Salt Bank în lumea fotbalului românesc şi primul parteneriat al SuperLigii cu o entitate bancară, conform declaraţiilor făcute de Justin Ştefan, Secretarul General al Ligii Profesioniste de Fotbal.

„Salt Bank este prima bancă ce devine partener al SuperLigii. Suntem încântaţi de semnarea acestui parteneriat  şi salutăm implicarea Salt Bank în fotbalul din România. Suntem convinşi că, alături de noii noştri parteneri, vom ridica nivelul produsului şi al vizibilităţii în rândul suporterilor.” , spune Justin Ştefan.

Salt Bank, care s-a lansat pe piaţă în luna aprilie a anului trecut, a depăşit 450.000 de clienţi în doar 9 luni.

„Valorile fotbalului – echipă, energie, perseverenţă, flexibilitate – sunt şi valorile noastre. Parteneriatul cu SuperLiga este o dovadă a angajamentului nostru de a promova mişcarea şi un stil de viaţă sănătos. Astfel, parteneriatul reprezintă o oportunitate extraordinară de a conecta brandul nostru cu pasiunea şi emoţiile suporterilor români”, adaugă Gabriela Nistor.

Ca parte a acestui parteneriat, Salt Bank va lansa campanii interactive şi va organiza activităţi care să îi implice activ pe suporteri. Scopul acestor acţiuni este de a crea o conexiune directă cu suporterii,  iubitorii de fotbal, şi de sport, în general, spun reprezentanţii băncii.

Fotbalul este sportul cel mai iubit de români, formând una dintre cele mai mari comunităţi de suporteri ale ţării.  În 2024, 6,3 milioane de români au urmărit campionatul intern de fotbal, şi cel puţin 1 milion de persoane au urmărit fiecare meci din SuperLigă.

„Fotbalul este cel mai popular sport din România, cu cele mai mari audienţe, atât TV cât şi pe stadioane, iar Salt Bank doreşte să contribuie la creşterea fenomenului şi a produsului Superliga”, adaugă Viorel Ruse, Director de Marketing şi Comunicare, Salt Bank.

 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2025