Bănci și Asigurări

Şase bănci centrale vor să se întâlnească la jumătatea lunii aprilie la Washington pe tema monedelor digitale

Şase bănci centrale vor să se întâlnească la...

Autor: Mediafax

07.02.2020, 00:00 161

Liderii a şase mari bănci centrale, care studiază monedele digitale, se gândesc să organizeze prima lor întâlnire la jumătatea lunii aprilie la Washington, a informat joi ziarul japonez Nikkei, citat de Reuters. 

Un executiv al Băncii Japoniei a declarat că nu a fost stabilit un calendar pentru o reuniune a grupului, dar a spus că băncile centrale trebuie să răspundă flexibil la digitalizarea rapidă, pentru a rămâne relevanţi ca emitenţi de bani. „În Japonia, nu avem acum niciun plan pentru emiterea de monede digitale“, a declarat joi Takako Masai, membru al consiliului de administraţie al BOJ, la o conferinţă de presă.

„Dar trebuie să depunem eforturi, astfel încât să fim gata să răspundem, în cazul în care cererea publică de monede digitale va creşte dramatic“, a spus ea. Băncile centrale din Marea Britanie, zona euro, Japonia, Canada, Suedia şi Elveţia au anunţat luna trecută un plan comun de analiză a emiterii de monede digitale, pe fondul unei dezbateri tot mai importante cu privire la viitorul banilor.

Liderii celor şase bănci centrale se vor întâlni în aprilie pentru a discuta modalităţi de eficientizare a tranzacţiilor transfrontaliere şi a problemelor de securitate care trebuie rezolvate în cazul în care băncile centrale emit monede digitale în viitor. Cele şase bănci centrale intenţionează să publice un raport intermediar în iunie şi un raport final în toamnă, a spus Nikkei fără a cita surse.

Băncile centrale din întreaga lume au accelerat ritmul în care analizează emiterea propriilor monede digitale, cunoscute sub denumirea de CBDC. Presiunea Facebook de a lansa criptomoneda Libra a ridicat întrebări dacă statele naţionale vor continua să controleze banii în deceniile următoare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO