Bănci și Asigurări

Saxo Bank introduce tranzacţionarea forward pentru leul românesc

Saxo Bank introduce tranzacţionarea forward pentru leul...

Autor: Mediafax

15.10.2019, 00:00 1186

Saxo Bank, specialistul online în tranzacţionare şi investiţii, anunţă că a introdus tranzacţionarea forward pe piaţa FX a perechilor valutare EURRON şi USDRON, potrivit unui comunicat al băncii. „Este o mişcare firească a băncii, pentru că am căutat mereu să oferim clienţilor noştri din România modalităţi noi de gestionare a riscului. De asemenea, ne face plăcere că Saxo Bank a reuşit performanţa să fie prima bancă sau broker străin care oferă forward trading pe RON“, a declarat Gabriel Cocean, head of digital sales CEE la Saxo Bank, citat în comunicat.

Acest nou tip de tranzacţie oferă posibilitatea clientului de a-şi proteja investiţiile împotriva modificărilor de politică monetară (ratele de referinţă), şi a proteja astfel expunerea la riscul pierderilor, oferind totodată protecţie împotriva schimbărilor bruşte de curs valutar. Fondată în 1992, cu prima platformă de tranzacţionare online lansată în 1998, Saxo Bank a fost o companie Fintech chiar înainte ca termenul să se fi inventat. Cu sediul central la Copenhaga, Saxo Bank are astăzi peste 1.500 de angajaţi în centrele financiare din toată lumea, inclusiv Singapore, Shanghai, Tokio, Hong Kong, Londra, Paris, Zürich şi Dubai.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO