• Leu / EUR4.9437
  • Leu / GBP5.6284
  • Leu / USD5.0679
Bănci și Asigurări

Schimbările climatice: băncile centrale avertizează cu privire la riscurile financiare

Schimbările climatice: băncile centrale avertizează cu privire la riscurile financiare

Autor: Raluca Nicolae, Mediafax

21.04.2019, 11:14 756

Guvernatorul Băncii din Anglia, Mark Carney şi guvernatorul Băncii Franceze, François Villeroy de Galhau, au expus, într-o scrisoare deschisă, pericolele şi riscurile financiare ale schimărilor climatice privind economia globală, transmite BBC.

"Dacă unele companii şi industrii nu reuşesc să se adapteze la această lume nouă, ele nu vor exista", au scris cei doi. Scrisoarea a fost semnată şi de preşedintele Reţelei pentru Ecologizare a Sistemului Financiar (NGFS), o coaliţie de 34 de bănci centrale, înfiinţată în 2017, cu Banca Angliei ca membru fondator, axată pe schimbările climatice.

În scrisoarea publicată de Banca Angliei, Carney şi Villeroy de Galhau descriu „ efectele catastrofale ale schimbărilor climatice", care au deja un impact asupra planetei, cum ar fi „valurile de căldură din America de Nord şi furtunile din sud-estul Europei şi al Asiei, precum şi seceta din Africa şi Australia”.

Aceştia spun că "aceste evenimente distrug infrastructura şi proprietatea privată, afectează negativ sănătatea, reduc productivitatea şi distrug bogăţia". NGFS spune, în raportul său "apel la acţiune", că schimbările climatice vor conduce la "evenimente perturbatoare cum ar fi migraţia în masă, instabilitatea politică şi conflicte".

Potrivit raportului publicat pe 17 aprilie, acesta este motivul pentru care liderii mondiali au semnat acordul climatic de la Paris în 2015 şi s-au angajat să reducă emisiile de carbon în ţările respective, pentru a limita creşterea temperaturii globale la mai puţin de 2 grade Celsius.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9437
Diferență: 0,0506
Ieri:
Azi: 5.0679
Diferență: 1,1496
Ieri:
Azi: 5.6284
Diferență: -0,5934
Ieri:
Azi: 5.1569
Diferență: 0,4578
Ieri: