Bănci și Asigurări

Se îngroaşă lista băncilor străine care vor să plece din România

Se îngroaşă lista băncilor străine care vor să plece din România

Autor: Razvan Voican

31.05.2011, 23:50 13444

Patru bănci locale, dintre care una cu peste 5% din piaţă, ceeace îi dă importanţă sistemică, iar restul de dimensiuni reduse,aşteaptă investitori care să le cumpere până cel târziu în 2012 -2013, potrivit anunţurilor oficiale ale actualilor acţionarimajoritari bazate pe diferite motive strategice.

Este vorba despre Volksbank, RBS, ATE Bank şi MKB Romexterra -toate membre ale unor grupuri internaţionale care au venit înRomânia şi au mizat pe creşterea economică puternică de lajumătatea deceniului trecut. Per ansamblu, activele celor patrubănci cumulau circa 8,5% din piaţă la sfârşitul lui 2010 faţă depeste 10% în 2008.

La noile dimensiuni ale economiei, un sistem bancar cu peste 40de jucători tinde să fie prea aglomerat. Americanii de la GE Moneyau dat tonul consolidării încă de anul trecut, vânzându-şiafacerile către Garanti.

Aşacum intrările pe piaţă s-au produs în contextul unor strategiiinterna­ţionale, nici deciziile de retragere nu vizează neapăratRomânia în particular. Austriecii de la Volksbank vor să renunţe latoate operaţiunile din regiune, iar britanicii de la RBS au unprogram de vânzare a mai multor active "non-core". Grecii de la ATEBank s-au hotărât să abandoneze piaţa pe baza programului derestructurare aprobat recent de Comisia Europeană, în timp ceungurii de la MKB intenţionează să vândă Rom­exterra până în 2013în contextul în care operaţiunile locale le-au adus pierderi de 153mil. euro anul trecut.

Istoria şi profilurile de business ale instituţiilor de creditscoase la vânzare sunt foarte diferite: dacă Volksbank a fost unuldintre fondatorii pieţei creditului ipotecar, ajungând la ocreştere explozivă şi dovedită nesustenabilă, RBS a rămas o bancăpentru companii care continuă să facă profituri robuste.

"Am spus-o dinainte să încea­pă criza: fără o cotă de piaţă decel puţin 5% nu poţi avea o masă critică de business care să-ţiasigure profituri sustenabile pe termen mediu şi lung, iarapa­riţia unui ciclu economic negativ te dă peste cap. Alternativaar fi concentrarea pe o nişă de piaţă foarte lucrativă, dar asta nue deloc simplu, aşa că este firesc să urmeze retrageri de bănci depe piaţă", comentează Dan Pascariu, unul dintre cei mai reputaţibancheri de pe piaţă.

AFACERI DE LA ZERO