Bănci și Asigurări

Sectorul bancar maghiar ar putea trece printr-o restructurare masivă

Sectorul bancar maghiar ar putea trece printr-o...

Autor: Mădălina Bodârlău

25.11.2014, 00:00 128
Sectorul bancar din Ungaria s-ar putea restructura printr-o serie de fuziuni în urma căreia numărul băncilor mari din ţară se va reduce, iar piaţa se va consolida, scrie Portfolio.hu. Băncile ar trebui să se concentreze mai puţin pe venituri şi pe creditele de retail şi mai mult pe optimizarea costurilor şi pe creditele corporate, a spus Marton Nagy, directorul general al Băncii Centrale. „Creditele de retail şi veniturile trebuie date uitării pentru un timp, acesta este viitorul. Băncile nu au altă şansă, cele mari vor fuziona, rămânând poate doar cinci instituţii de credit”, a spus Nagy, care consideră că cele opt bănci mari care funcţionează în prezent în Ungaria sunt deja prea multe.
 
El a explicat că raportul dintre costurile operaţio­nale şi veniturile băncilor este de aproximativ 70%, iar pen­tru a ajunge la media de 59% întregistrată în UE cele mai mari cinci instituţii bancare ar trebui să îşi majoreze cota de piaţă până la aproximativ 90%, ceea ce sugerează că vor avea loc o serie de fuziuni în sectorul bancar. Nagy, care este responsabil pentru stabilitatea financiară şi stimularea împru­mu­turilor, a avertizat totuşi că trebuie evitat oligopolul. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO