Bănci și Asigurări

Şeful Allianz-Ţiriac vede o stabilizare a afacerilor după trei ani de scădere

Şeful Allianz-Ţiriac vede o stabilizare a afacerilor după trei ani de scădere

Rangam Bir, directorul general al Allianz-Ţiriac: Rămânem mai degrabă prudenţi în ceea ce priveşte aşteptările noastre pentru 2012. Considerăm că stabilizarea veniturilor din prime este un obiectiv realizabil chiar în contextul în care incertitudinile privind evoluţiile economiei şi ale pieţelor financiare nu s-au risipit.

Autor: Ciprian Valentin Botea

28.02.2012, 00:08 643

Subscrierile Allianz-Ţiriac, a doua companie din piaţa asigurărilor, s-au diminuat cu 12% anul trecut, până la 906 milioane de lei (214 mil. euro), din cauza vânzărilor mai mici de poliţe auto, acesta fiind al treilea an consecutiv de scădere a afacerilor asigurătorului.

Totuşi, ritmul de scădere a încetinit faţă de 2010, când Allianz-Ţiriac raportase un minus de 20% la veniturile din prime subscrise. 2009 fusese primul an de scădere a afacerilor din istoria companiei, subscrierile coborând atunci cu 7% faţă de maximul de circa 1,4 miliarde de lei din 2009.

După o cădere prelungită, în urma căreia compania a pierdut poziţia de lider al pieţei de asigurări, directorul general al companiei, Rangam Bir, afirmă că situaţia s-a stabilizat în trimestrul al patrulea din 2011 şi se aşteaptă ca anul acesta afacerile să nu mai scadă.

"Rămânem mai degrabă prudenţi în ceea ce priveşte aşteptările noastre pentru 2012. Considerăm că stabilizarea veniturilor din prime este un obiectiv realizabil chiar în contextul în care incertitudinile privind evoluţiile economiei şi ale pieţelor financiare nu s-au risipit. O eventuală îmbunătăţire, fie ea şi timidă, a situaţiei macroeconomice ne va permite să ne atingem ţintele de dezvoltare", a declarat Bir.

Scăderea de anul trecut a veniturilor se datorează vânzărilor mai mici de poliţe auto, care reprezintă două treimi din afacerile asigurătorului. Ponderea poliţelor Casco a coborât de la 54% la 51% din subscrierile pe segmentul asigurărilor generale. În termeni nominali, veniturile pe asigurări auto facultative au scăzut cu 15%, până la 431 milioane de lei (102 mil. euro).

Asigurările de răspundere civilă auto au înregistrat un declin mai accentuat, de 23%. Veniturile din aceste poliţe au însumat 166 mil. lei (39 mil. euro), respectiv 19% din totalul primelor subscrise din asigurări generale. De fapt, încasările mai mici din poliţe auto obligatorii au reprezentat principala cauză a scăderii de anul trecut a întregii pieţe de asigurări.

"Afacerile noastre au urmat tendinţa pie­ţei. Clasele de asigurări auto s-au contractat, în timp ce majoritatea liniilor non-auto au înregistrat creşteri. Calitatea portofoliului se îmbunătăţeşte, structura sa evoluând în concordanţă cu obiectivele companiei care vizează creşterea profitabilităţii segmentelor de bază", afirmă Bir.

Asigurătorii încearcă în prezent să îşi echilibreze portofoliile după ce în trecut s-au bazat în bună măsură pe vânzările de poliţe auto. Scăderea vânzărilor de asigurări auto şi daunalitatea ridicată pe acest segment de piaţă au convins însă firmele de asigurări să-şi diversifice portofoliile, principala ţintă fiind în prezent asigurările de locuinţe.

Primele brute subscrise din asigurări generale de Allianz-Ţiriac au ajuns la 812 milioane de lei, cu aproape 14% mai puţin decât în 2010, chiar dacă asigurările property, cele de răspundere civilă şi poliţele de sănătate au avut creşteri de două cifre.

Asigurările de viaţă au continuat să crească şi anul trecut, chiar dacă într-un ritm lent, primele subscrise pe acest segment ajungând la aproape 95 milioane de lei. Creşterea s-a datorat în bună măsură vânzărilor mai mari către persoanele fizice, avansul pe acest segment fiind de 20%. Asigurările de viaţă şi-au revenit rapid din criză după o scădere în 2009 şi au consemnat creşteri de 3-5% în ultimii doi ani.

Allianz-Ţiriac a raportat anul trecut un profit operaţional de 7,8 mili. lei (1,8 mil. euro), în creştere cu 5% faţă de 2010. Asigurătorul nu şi-a anunţat însă şi rezultatul net, dar în 2010 înregistrase o pierdere netă de 19 mil.lei (4,5 mil. euro) la un profit operaţional de 7,4 mil. lei. Oficialii Allianz spun că anul acesta se aşteaptă la o îmbunătăţire a profitabilităţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO