• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Bănci și Asigurări

Şeful Erste: Legea dării în plată nu va avea un impact financiar semnificativ asupra BCR, ci îi va afecta dramatic pe cei tineri, care vor să îşi ia o casă

Şeful Erste: Legea dării în plată nu va avea un impact financiar semnificativ asupra BCR, ci îi va afecta dramatic pe cei tineri, care vor să îşi ia o casă

Autor: Cristian Hostiuc

26.02.2016, 13:26 4643

Andreas Treichl, CEO Erste, proprietarul celei mai mari bănci din România, BCR, spune că legea dării în plată nu va avea un impact semnificativ asupra contului de profit şi pierderi al BCR, ci îi va afecta pe cei tineri, care vor să îşi ia o casă.

”Cu această lege va fi imposibil pentru cei tineri să îşi ia o casă”, a spus Treichl vineri dimineaţă la Viena, la prezentarea rezultatelor financiare ale grupului austriac.

Dacă legea dării în plată va fi aprobată de Parlament, băncile vor înaspri condiţiile de creditare pe piaţa imobiliară, în primul rând prin creşterea avansului şi garanţii mai mari.

El spune că în aceste condiţii numai cei cu venituri mari vor putea să îşi cumpere o casă.

Treichl spune că nu înţelege cum Parlamentul poate lua în discuţie o asemenea lege, care va avea un efect pozitiv pe termen scurt pentru ”câţiva oameni”, dar pe termen lung va afea consecinţe grave asupra tinerilor.

Legea dării în plată, extrem de controversată, presupune că în orice moment un debitor poate preda cheile apartamentului şi nu mai are de plătit nicio sumă la bancă, în cazul în care există o diferenţă între valoarea creditului şi valoarea de piaţă a bunului.

Criza a înjumătăţit valorile apartamentelor , ceea ce face ca în acest moment multe proprietăţi să aibă o valoare de piaţă mai mică decât valoarea creditului. În aceste condiţii, pentru un debitor se naşte întrebarea dacă nu este mai bine să predea chiele şi să iasă din contractul de credit, dacă legea dării în plată va fi aprobată de Parlament.

Băncile susţin scoaterea programului ”Prima Casă” din legea dării în plată, program guvernamental care a susţinut activitatea băncilor de creditare imobiliară în criză, dar a şi stopat prăbuşirea preţurilor.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055