• Leu / EUR5.2337
  • Leu / GBP6.1421
  • Leu / USD4.5791
Bănci și Asigurări

Un semnal de avertizare. Creditele neperformante la împrumuturile corporate garantate de stat sunt în creştere, ajungând la cel mai ridicat nivel de după pandemie, de peste 5%, iar tendinţa de creştere este clară. BNR: Se remarcă deteriorarea substanţială a calităţii creditelor după încheierea perioadei de graţie

Un semnal de avertizare. Creditele neperformante la...

Autor: Claudia Medrega

11.07.2025, 00:08 6231

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

♦ „Festivalul“ acordării de credite pentru companii cu garanţia statului creează acum o nouă povară pentru stat.

Înăsprirea condiţiilor economice şi financiare - în contextul frânării creşterii PIB, al deficitelor mari, al dobânzilor încă ridicate, al ten­sio­nării echilibrelor macroecono­mice – pune presiune pe companii, care încep să aibă probleme cu rambursarea creditelor, inclusiv a celor garantate de stat.

Riscul de credit al portofoliului de împrumuturi corporate garantate de stat a continuat să se intensifice, atenţionează BNR, rata creditelor neperformante (NPL- non-perfor­ming loans) depăşind în T1/2025 pra­gul de 5%, cel mai ridicat nivel de după pan­de­mie, după ce până anul trecut expunerile garantate de stat au înregistrat o rată a credi­telor neperformante mai mică decât media pe total. Privind evoluţia din ultimii ani vedem că în al doilea trimestru din anul 2020, în contextul blocajului adus de pandemia COVID-19, rata NPL se apropiase atunci de 8%, pentru ca ulterior să oscileze între 1 şi 2% până în anul 2024, când a sărit peste 3%. La final de 2024, rata NPL pentru creditele corporate garantate urcase la circa 4,7%, iar în primul trimestru din acest an a depăşit 5%.

Te-ar putea interesa și:

„Riscul de credit asociat portofoliului de credite garantate de stat a continuat să se intensifice şi în primul trimestru al anului 2025. Volumul de credite neperformante a crescut cu 60%, rata NPL situându-se la 5,3% (+2 puncte procentuale anual în martie 2025, depăşind-o pe cea înregistrată de ansamblul companiilor nefinanciare. Se remarcă de­teriorarea substanţială a calităţii creditelor după încheierea perioadei de graţie, în primii doi ani de la acordare rata de neperformanţă fiind semnificativ mai redusă faţă de cea a creditelor care au depăşit acest prag“, susţine BNR în Raportul asupra stabilităţii financiare.

Programele guvernamentale de garantare rămân o componentă semnificativă a stocului de credite acordate companiilor,  reprezentând 17,5% din total la finalul lunii martie 2025, arată banca centrală. „Acestea au continuat să susţină creditarea şi să sporească accesul la finanţare, fapt vizibil printr-un număr important de debitori noi care au accesat astfel de credite (reprezentând peste 40% din totalul debitorilor noi)”, susţine BNR.

Creditele garantate de stat sunt contractate în proporţie de peste 90% pentru capital de lucru, fiind acordate în principal firmelor din construcţii, servicii şi agricultură, similar structurii la nivelul portofoliului agregat.

Perspectiva creditării cu riscuri mai mici, prin programe guvernamentale, garantate de stat, a atras ca un magnet în ultimii ani multe bănci care activează pe piaţa locală, bănci mari fiind de exemplu pe poziţiile fruntaşe în topul plafoanelor de garantare alocate prin programul guvernamental din categoria IMM Invest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2337
Diferență: -0,0497
Ieri:
Azi: 4.5791
Diferență: -0,072
Ieri:
Azi: 6.1421
Diferență: -0,0439
Ieri: