♦ Comparativ cu luna martie, o dobândă de 9% pe scadenţa de 12 luni nu se mai găseşte la nicio bancă de pe piaţa locală, cea mai mare fiind acum 8,75% ♦ Pentru scadenţa de 6 luni plaja este între 5% şi 8%, iar pentru scadenţa de 3 luni dobânzile se află între 4% şi 8%.
Băncile au ajuns să ofere dobânzi la depozitele la termen pentru populaţie uşor ajustate, ajungând să mai elimine un prag maxim, cel de 9%, dar în acelaşi timp se pot observa instituţii de credit care şi-au îmbunătăţit ofertele de dobândă la depozitele la termen în lei, chiar dacă creşterea este una minoră.
Aurelian Dochia, analist economic, a explicat pentru ZF că băncile îşi gestionează în permanenţă trezoreria şi de multă vreme au depozite suficiente, mai ales în condiţiile în care ritmul creditării nu a crescut, ci stagnează oarecum din cauza creşterii dobânzilor la credite.
„Băncile nu sunt foarte interesate să atragă noi depozite şi îşi permit în felul acesta să ţină dobânzile destul de scăzute. Marja aceasta mare care s-a menţinut între dobânzi la depozite şi dobânzi la credite a făcut ca profitul băncilor în 2022 să fie la un nivel record. În general asta este o situaţie temporară, dar cât va ţine, care va fi situaţia pe piaţă anul acesta este greu de spus”, a explicat Aurelian Dochia.
El a mai adăugat că este puţin curios faptul că oamenii, în vremea pandemiei, au continuat să depună banii la bănci, deşi temerea era că veniturile, fiind scăzute sau stagnante, economiile vor scădea.