Banca Naţională a propus instituirea unui plafon de 150.000 de euro a creditului garantat cu ipotecă asupra unui imobil cu destinaţie de locuinţă, ceea ce ar corespunde unei valori a locuinţei de circa 200.000 euro.
De asemenea, banca centrală a vrut un criteriu potrivit căruia rata aferentă creditului să fie de peste 65% din venituri.
După dezbateri intense în Comisia de Buget-Finanţe, senatorii au respins propunerile BNR, precum şi pe cele ale Asociaţiei Române a Băncilor, fiind păstrată forma iniţială a deputatului PNL, Daniel Zamfir, fără plafoane.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, senatorii au aprobat o singură modificare, respectiv schimbarea sintagmei de persoană fizică sau debitor cu cea de consumator.