Bănci și Asigurări

Sergiu Manea, BCR: Vrem să ajutăm antreprenorii să acceseze fonduri europene, să facem procesul predictibil şi simplu

Sergiu Manea, BCR: Vrem să ajutăm antreprenorii să acceseze fonduri europene, să facem procesul predictibil şi simplu

Autor: Răzvan Botea

19.10.2021, 14:32 168

Sergiu Manea, CEO-ul BCR, a spus, în cadrul evenimentului BCR – ROREG „Oportunităţi de finanţare pentru antreprenori”, că BCR vrea să faciliteze accesul antreprenorilor la fondurile europene, în cadrul unui parteneriat cu ROREG, asociaţia Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR).

„Banii nu au fost niciodată o problemă. Cadrul de acces la aceşti bani, modul predictibil în care accesul la aceşti bani se face şi se va face rămâne de descoperit, de clarificat. Noi încercăm să creăm acest drum, împreună cu colegii noştri de la ROREG, ca procesul de accesare de fonduri europene să fie cât mai simplu şi mai predictibil. Vrem ca antreprenorul să ştie: dacă fac proiectul aşa, trebuie să îndeplinesc următoarele criterii, timpul de răspuns este 30 de zile, timpul până la semnare este 90 de zile”, a spus el.

Banca Comercială Română, în parteneriat cu ROREG (Asociaţia Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională din România) organizează conferinţa “Oportunităţi de finanţare pentru antreprenori” în care se va discuta despre ce oportunităţi de finanţare vor fi pentru antreprenorii români, ce actiuni trebuie implementate şi ce sectoare vor fi susţinute cu prioritate în următorii ani. Evenimentul este susţinut de platformele media ale Ziarului Financiar.

Ce a mai spus Sergiu Manea:

Ultimii doi ani au demonstrat rezilienţa constructivă şi creativă a mediului de afaceri din România. Am văzut o nouă clasă, clasa antreprenorilor din România. Marele avantaj al fondurilor europene este că, odată ce ele sunt aduse în atenţia antreprenorilor, odată ce procesul devine simplu, foarte uşor de înţeles şi de aplicat, din acel moment crearea unei structuri de finanţare sustenabile devine la îndemâna antreprenorilor care au un plan, iar clasa antreprenorilor din România a demonstrat că are un plan.

Banii nu au fost niciodată o problemă. Cadrul de acces la aceşti bani, modul predictibil în care accesul la aceşti bani se face şi se va face rămâne de descoperit, de clarificat.

Noi încercăm să creăm acest drum, împreună cu colegii noştri de la ROREG, ca procesul de accesare de fonduri europene să fie cât mai simplu şi mai predictibil. Vrem ca antreprenorul să ştie: dacă fac proiectul aşa, trebuie să îndeplinesc următoarele criterii, timpul de răspuns este 30 de zile, timpul până la semnare este 90 de zile.

România are o clasă antreprenorială care a dovedit că are idei şi poate executa procese şi proiecte la scară. Obiectivul este transformarea economiei României.

AFACERI DE LA ZERO